fbpx

„Păsările – culorile naturii”: Ciocănitorile și habitatele lor

27.04.2017

Apăsați pentru a asculta podcast-ul emisiunii. Imediat sub înregistrare puteți citi integral textul emisiunii respective.

 

Cu ceva timp în urmă am vorbit de speciile de ciocănitori din țara noastră. Le-am prezentat pe fiecare în parte și am descri stilul lor de viață și preferințele de habitat. Iată că azi vom analiza mai pe larg necesitățile lor de habitat și vom vedea cum le afectează traiul felul în care se gestionează pădurile. Majoritatea speciilor de ciocănitori depind de starea bună a pădurilor sau a spațiilor verzi. După cum le spune și numele, ciocănitorile își obțin hrana prin cioplirea și scobirea scoarței și trunchiului arborilor, mai ales a celor atinși de putregai, pentru a extrage și a se hrăni cu larvele de insecte și insectele adulte care trăiesc acolo. Aceste păsări se hrănesc aproape exclusiv cu insecte, restul dietei lor fiind compus din artropode, nuci și fructe. Datorită auzului lor fin, ele reușesc să depisteze dăunătorii de scoarță și cei xilofagi, indiferent de stadiul lor de dezvoltare- larvă, pupă, adult – și le distrug.

De exemplu, ciocănitoarea de stejar (Dendrocopos medius) este specifică pădurile mature de foioase, în special cele de stejar și carpen. Preferă pădurile cu o cantitate suficientă de copaci adulți și seculari, cu abundență de copaci uscați. În timpul hrănirii puilor, ea poate parcurge zilnic o distanță de 5 km în 2 ore, verificând până la 130 arbori.

Ciocănitoarea mare (Dendrocopos major) parcurge în medie 4 km tot în 2 ore, verificând până la 138 de copaci. Arborii mai tineri sunt controlați mai fugitiv, iar cei bătrâni sunt verificați cu mai multă atenție. S-a mai constatat că două exemplare nu se suportă pe același arbore, căci imediat ce apare al doilea începe lupta. Aceste constatări s-au făcut în arborete sănătoase, unde numărul de dăunători este redus. Atunci când întâlnesc focare de insecte, ciocănitorile rămân în aceste locuri perioade mai îndelungate, consumând dăunătorii în toate stadiile de dezvoltare.

Din acest motiv, ambele specii numite anterior sunt vulnerabile în fața degradării și dispariției pădurilor de stejar și a celor mixte bătrâne.

Ciocănitoarea cu spate alb (Dendrocopos leucotos) și ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius) sunt afectate și ele de degradarea habitatelor forestiere și reducerea locurilor de cuibărit prin eliminarea arborilor maturi, a lemnului mort din păduri sau a copacilor scorburoși.

Ciocănitoarea pestriță mică (Dendrocopos minor) suferă un declin din cauza pierderii pădurilor, și în special a copacilor uscați, de care specia are nevoie pentru cuibărit și hrană. Fragmentarea habitatelor și deranjul locurilor de cuibărit afectează și alte specii de ciocănitori mai puțin pretențioase, inclusiv ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos syriacus), ghionoaia sură (Picus canus) sau cea verde (Picus viridis).

Din păcate, normele de gospodărire a pădurilor, care în concepția silvicultorilor sunt foarte raționale și eficiente, au efecte negative asupra populațiilor de păsări, inclusiv ciocănitorile, care sunt specii foarte folositoare pentru întregul habitat forestier. Ele au un rol deosebit în combaterea unor dăunători periculoși, cum am spus anterior, curățând copacii de insecte parazite. De asemenea, prin modul lor de hrană, sapă galerii și scorburi care folosesc și altor vietăți din pădure, inclusiv păsărilor cântătoare, care nu au posibilități să-și facă scorburi.

Prin urmare, protejarea speciilor de ciocănitori depinde foarte mult de interzicerea tăierii copacilor și păstrarea regiunilor de cuibărit forestiere într-o stare favorabilă de conservare. Este nevoie de un management prietenos al pădurilor, care să asigure o proporție suficient de mare a arborilor maturi, bătrâni sau găunoși. Pentru a rezolva această problemă, mai sunt câteva greutăți și neînțelegeri, însă oamenii de știință insistă asupra unor măsuri care, puse în aplicare, nu vor afecta cu nimic sănătatea pădurilor: menținerea în arborete a arborilor scorburoși, care mai vegetează bine, pentru a asigura condiții de cuibărit. Tot pentru același motiv, cât și pentru popularea unor locuri cu arborete infestate, este necesară și construirea de cuiburi artificiale din trunchiuri de copaci scorburoși, cu dimensiuni ce trebuie respectate pentru fiecare specie în parte.

 

Lasă un răspuns