„Păsările – culorile naturii”: Cum văd păsările lumea

04.05.2017

Apăsați pentru a asculta podcast-ul emisiunii. Imediat sub înregistrare puteți citi integral textul emisiunii respective.

Eu sunt sigură că de multe ori v-ați întrebat anume cum văd păsările lumea din jurul lor? În anii 1970, un cercetător care testa abilitatea porumbeilor de a deosebi culorile a descoperit întâmplător că păsările pot vedea lumina ultravioletă (UV). Constatarea a fost considerată curioasă, dar nu prea importantă. Însă, în deceniile următoare, oamenii de știință s-au apucat să studieze sistematic capacitatea păsărilor de a vedea, astfel încât acum dispunem de informații destule pentru a înțelege cum percep ele lumea.

În general, păsările au o vedere excelentă, acesta fiind principalul lor simț cu care se descurcă. Ele se bazează pe vedere pentru a-și alege partenerii, pentru a găsi hrană și a scana pentru pradă. Potrivit cercetărilor de specialitate, păsările sunt capabile să vadă o gamă mult mai largă de culori decât oamenii. Ele au celule cu conuri suplimentare în retină, celule sensibile la ultraviolete, astfel fiind capabile să vadă o gamă mai mare de culori decât o pot face oamenii. De exemplu, porumbeii sunt printre cei mai buni la detectarea culorilor. Ei pot percepe milioane de nuanțe diferite datorită faptului că au mult mai multe celule cu conuri decât oamenii. Păsările de pradă au de cele mai multe ori o foarte bună acuitate vizuală la distanță, în unele cazuri aceasta fiind de 8 ori mai bună decât a oamenilor. Speciile de păsări de noapte (ca bufnița) au o vedere nocturnă excelentă datorită numărului foarte mare de celule cu bastonașe în detrimentul celulelor cu conuri care sunt aproape inexistente, din această cauză păsările de noapte neavând capacitatea de a percepe culorile. Tot datorită lipsei celulelor cu conuri, acuitatea vizuală a păsărilor de noapte lasă de dorit, fiind însă întrucâtva compensată prin dimensiunea mare a globului ocular. Pe timpul zilei păsările de noapte sunt inactive pentru a-și proteja ochii de lumina prea puternică.

Pentru a înțelege cum păsările detectează lumina ultravioletă, trebuie să înțelegem structura ochiului aviar. Retina umană are trei tipuri de celule con (receptori utilizați pentru vizionarea culorilor): roșu, verde și albastru. Prin contrast, păsările active în timpul zilei au patru tipuri, inclusiv una care este sensibilă în mod specific la lungimile de undă UV. Există o altă diferență: la păsări, fiecare celulă conică conține o mică picătură de ulei colorat care celulele umane le lipsesc. Această picătură funcționează ca un filtru pe o lentilă a camerei. Rezultatul este că păsările nu numai că văd lumina UV, dar sunt mult mai bune decât oamenii la detectarea diferențelor între două culori similare.

Autorii unui studiu științific atrag atenția asupra sistemului vizual al păsărilor, care a evoluat timp de milioane de ani în dependență de evoluția penajului. Se presupune că acesta a pornit de la culori monotone și a ajuns la o explozie cromatică în cazul unor specii, iar păsările au dobândit concomitent abilitatea de a depista noi pigmenţi şi culori structurale. Astfel, oamenii de știință au aflat că multe specii de păsări care activează în timpul zilei au capacitatea de a distinge lumina ultravioletă. Totodată, și penajul lor reflectă lumina de tip UV, făcând mai ușoară pentru semenii lor detectarea vizuală. De exemplu, studiile care au urmat după descoperirile din anii 70 au arătat că păsările nu-și aleg partenerul pe baza semnalelor colorate pe care le percepem noi cu ochiul nostru adaptat la lumina vizibilă. În ultimele trei decenii, o serie de studii au testat noțiunea intrigantă conform căreia alegerea partenerului și alte comportamente ale păsărilor pot fi modelate prin semnale vizuale secrete pe care oamenii nu le pot vedea. De exemplu, pițigoiul albastru, care în ochii noștri are același penaj indiferent dacă e mascul sau femelă, în lumina UV apare diferit. Folosind o probă de spectrofotometrie pentru a scana penele acestei păsări, o echipă de ornitologi suedezi a descoperit că pițigoii au un semnal foarte clar cu ajutorul căruia disting sexele: masculii au un petic de pene pe coroana capului care reflectă puternic lumina UV, pe când la femele lipsește acest caracter. Același lucru a fost descoperit și în cazul altor specii cântătoare la care aparent nu există dimorfism sexual. Metoda spectrofotometriei a arătat că multe specii pe care noi le considerăm monocromatice din punct de vedere sexual sunt de fapt destul de diferite din cauza gradului de percepție a luminii UV și a capacității penelor de a reflecta acest tip de lumină.

Păsările își folosesc capacitatea de a vedea în UV și pentru alte scopuri. Unele specii cântătoare parazitate de cuc, care este un parazit la cuib, sunt capabile să recunoască și să respingă ouăle care arată diferit de ale lor.

Oamenii de știință s-au întrebat dacă semnalele UV joacă un rol și în îngrijirea puilor. De exemplu, atunci când o pasăre își hrănește puii, dă hrana celui care insistă cel mai tare. Dar, de asemenea, culoarea este un factor – luminozitatea gurii sau a capului pare să stimuleze un părinte să ofere mâncare. Puii de dumbrăveancă, de exemplu, au un petic pe frunte lipsit de pene, care reflectă lumina UV. Se pare că gradul de reflectare al acestei porțiuni lipsite de pene depinde de starea nutrițională a puiului. Cei care au ieșit mai devreme din ou sunt mai mari și au nevoie de mai multă mâncare decât puii care eclozează mai târziu. Într-un studiu din 2011,o echipă de cercetători spanioli a remarcat faptul că peticul fără pene al puilor mai grei tinde reflecte mai puțin lumina UV, pe când fruntea puilor mai ușori și deci mai slabi era mai reflectorizantă. Acest lucru le arată părinților în mod clar faptul că au primit mai puțină mâncare.

Găsirea alimentelor tot se face pe bază de lumină UV. Multe insecte, inclusiv molii și fluturii, au părți ale corpului care reflectă puternic lumina UV. Multe semințe sunt, de asemenea, reflexive, iar fructele de pădure dezvoltă un înveliș de ceară foarte reflectorizant pe măsură ce acestea se coc. Pe de altă parte, cele mai multe frunze verzi nu reflectă lumina UV. Păsările de pradă, așa cum este de exemplu vânturelul roșu, se bazează mult pe acuitatea vizuală și pe capacitatea de a vedea în UV. Pentru noi, oamenii, un șoarece într-un câmp este invizibil, în schimb pentru vânturelul roșu este ușor de găsit datorită urmelor de urină pe care mamiferul le lasă pe firele de iarbă. Aproximativ 15 ani în urmă, cercetătorii finlandezi de la Universitatea din Turku au descoperit că urina șoarecilor reflectă lumina ultravioletă – pe care păsările de pradă le pot vedea clar. Urmând traseul prăzii și identificând-o foarte ușor, păsării nu-i mai rămâne decât să zboare cu viteaza amețitoare de care este în stare și să prindă bietul animal.

Prin urmare, e aproape imposibil să știm cum arată lumea pentru o pasăre cu viziune UV. Ne putem doar imagina, dar chiar și așa riscăm să fim departe de adevăr pentru că păsările pot detecta mai multe culori decât oamenii și scenele pot apărea mai variate. Dar cu siguranță lumea văzută de ele este captivantă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *