Participă la Recensământul cuiburilor de cocostârc!

Cu ocazia Zilei Mondiale a Biodiversității (22 mai),
Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii lansează Recensământul cuiburilor de cocostârc.

Acest program de monitorizare se desfășoară în cadrul celui de-al 8-lea Recensământ Internațional al Cocostârcilor, coordonat de Naturschutzbund Deutchland (NABU). Organizat o dată la 10 ani,
recensământul internațional asigură estimarea periodică a populației globale de cocostârci.

De ce un nou Recensământ?

Recensămintele periodice oferă date importante despre tendințele populaționale ale unor specii și ajută comunitatea științifică să anticipeze problemele cu care acestea se confruntă și măsurile de protecție suplimentară.
Pentru a contribui la succesul celui de-al 8-lea Recensământ Internațional al Cocostârcilor, SPPN organizează în Republica Moldova un nou recensământ local al cuiburilor de cocostârci. Amintim că astfel de programe au avut deja loc în anul 2019 și 2017, când cu ajutorul voluntarilor din toată țara, au fost numărate sute de cuiburi.

În ultimele decenii există tot mai puține cuiburi amplasate pe hornuri sau acoperișuri tradiționale. Foto: Vitalie Ajder

Cum va decurge Recensământul cuiburilor de cocostârc în anul 2024?

Recensământul cuiburilor de cocostârc se desfășoară pe baza unui formular de întrebări, prin intermediul căruia se colectează și stochează date legate de cuibărirea cocostârcilor. Cu alte cuvinte, persoanele care doresc să contribuie la recensământ vor completa formularul, răspunzând la întrebări simple ce vizează starea cuibului, suportul pe care se află acesta, dacă este ocupat sau nu, dacă puii se văd și pot fi numărați, etc.

Fiind o specie simpatică și îndrăgită, cocostârcul/barza albă (Ciconia ciconia) nu are nevoie de o introducere elaborată. Identificarea, observarea și înregistrarea acestei specii e foarte ușoară pentru toată lumea, chiar și pentru persoanele care în mod normal nu atrag multă atenție păsărilor.

Cum puteți contribui?

  1. Accesați formularul de participare la Recensământul cuiburilor de cocostârc:
  1. Completați rubricile incluse: localizarea cât mai precisă a cuibului, starea acestuia și suportul pe care se află, dacă este ocupat sau nu, dacă puii se văd și pot fi numărați;
  2. Dacă aveți și o fotografie a cuibului, anexați-o la formular;
  3. Apăsați butonul „Submit”;
  4. Urmăriți Harta interactivă pentru a verifica dacă observația Dvs. este publică.

Informațiile colectate prin intermediul formularului, de la oameni din toată țara, vor permite estimarea unui număr real de cuiburi prezente în țară și estimarea abundenței acestei specii în Republica Moldova.
Cuiburile înregistrate de Dvs vor apărea în mod automat apar pe o hartă interactivă ce poate fi vizualizată de toți cei interesați să fie la curent cu situația cocostârcului în Republica Moldova.

Aspectul chestionarului utilizat în acest an la Recensământul cuiburilor de cocostârc. Autor: Igor Roșca

Cocostârcul în lume

Cu o răspândire pe teritoriul a 54 de țări din Europa, Africa de Nord și Asia, cocostârcul alb este cu siguranță o specie foarte bine cunoscută și ușor de observat. Acest lucru face ca recensământul cocostârcului să fie unul dintre cele mai vechi programe de monitorizare.

Zonele de reproducere ale cocostârcului alb. © NABU

După o scădere drastică a populației și un minim istoric în anii 1980, tendința s-a inversat acum: populația mondială de cocostârci a crescut cu 40% de la recensământul din 1994/95. Scăderea sau creșterea acesteia reprezintă un indicator important al calității mediului în care trăim cu toții, pentru că arată schimbări importante în calitatea ecositemelor în care trăiește, a apelor, solurilor, aerului, etc.

Din acest motiv, recensămintele mondiale, desfășurate cu regularitate o dată la 10 ani, au rolul de a detecta schimbări și a înțelege unde putem interveni.

Prin urmare, este foarte important ca fiecare țară să știe unde şi câți cocostârci sunt și să dețină informații cât mai precise, iar participarea comunităților locale este deosebit de importantă pentru a asigura un studiu calitativ, pentru că ele sunt cele care-și cunosc bine zona (în acest caz, satul natal). De aceea, orice persoană, indiferent de vârstă sau de ocupație, este binevenită să comunice prezența cuiburilor de cocostârci în localitatea proprie.

Cuib din satul Pogănești, care are o vechime estimată de 200 ani. Foto: Cristina Kifa

Membrii SPPN îi roagă pe toți cei interesați să comunice problemele sau neclaritățile
pe pagina de facebook a organizației sau pe adresa de email [email protected].

Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii este o asociație obștească
ce are misiunea de a promova protecția mediului înconjurător, în special a speciilor de păsări sălbatice,
prin monitorizare științifică, eforturi de conservare și informarea publicului larg asupra importanței vieții sălbatice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *