„Păsările – culorile naturii”: Picioroange

20.07.2017

Apăsați pentru a asculta podcast-ul emisiunii. Imediat sub înregistrare puteți citi integral textul emisiunii respective.

 

Știți deja că lumea păsărilor este diversă, atât în ceea ce ține de culori, dimensiuni, forme, cât și hrană, habitat, reproducere. Noi astăzi ne vom opri la diversitatea formelor, mai exact la acea grupă de păsări cu picioare lungi și subțiri, cunoscute generic sub numele de picioroange. Aceste păsări au picioare foarte înalte, potrivite pentru deplasarea prin ape puțin adânci și prin smârcuri. Majoritatea au și gâtul lung și ciocul lung, pentru a căuta hrana prin ape puțin adânci sau prin mâl. Datorită modului de hrană, sunt strâns legate de terenurile mlăștinoase, cu solul umed sau acoperit cu apă nu prea adâncă și cu vegetație bogată.

Deși păsările din această categorie sunt diferite ca mărime sau colorit, un lucru sare în evidență atunci când le privești: picioarele lungi și aproape disproporționale în comparație cu restul corpului. Această particularitate anatomică le ajută să-și țină echilibrul în apă, acolo unde sunt prezenți curenți sau fundul mâlos nu este stabil. Picioarele lungi le ajută de asemenea să se descurce în apele mai ridicate, acolo unde păsările cu picioare scurte nu au acces. Ciocul este și el lung și subțire, pentru a servi la căutarea nevertebratelor ascunse în mâl. Multe din aceste păsări au terminații nervoase sensibile dispuse în vârful ciocului, ceea ce le permite să detecteze animalele cu care se hrănesc ascunse în nămol.

Datorită adaptărilor lor la diverse habitate acvatice, aceste păsări pot fi găsite atât în preajma lacurilor cu apă dulce, cât și zone lagunare sau arii cu apă sărată. Bălți, mlaștini, maluri, eleșteie, zone inundate –  toate sunt locuri după care ele se dau în vânt. Când își caută mâncare, umblă prin mâl și agită locul cu ciocul lor lung, prinzând insectele și alte nevertebrate care sunt deranjate de această mișcare. Majoritatea, deși nu toate, se adună în stoluri mari, sunt sociale, își petrec toată viața în cadrul unei comunități, și mai ales în migrație pot forma stoluri de mii de indivizi. De exemplu, bătăușul, o specie care trece pe la noi primăvara și toamna, se adună în grupuri de 3 sau 4 mii, iar în luna aprilie a acestui an au fost numărați 12 000 de bătăuși într-o zonă umedă din Belarus.

Un reprezentant strălucit al acestei categorii de păsări este chiar piciorongul (Himantopus himantopus). Acesta are cele mai lungi picioare comparativ cu dimensiunea generală a corpului. La o înălțime de 36 cm, picioarele ocupă aproape două-treimi, ceea ce face pasărea să fie ușor de recunoscut. O altă specie cu picioarele lungi, dar cu ciocul mai interesant, este ciocîntorsul (Recurvirostra avosetta), numit așa pentru că ciocul masculului este curbat în sus la vârf. Se întâlnește pe mlaștini și ochiuri de apă cu adâncime joasă. Mai există o pasăre care are ciocul curbat, de data asta în jos, și se numește culic mare (Numenius arquata). Nu cuibărește la noi, însă poate fi văzut des în migrațiile de primăvară și toamnă. O pasăre care apare rar la noi este scoicarul (Haematopus ostralegus), numit așa pentru că se hrănește cu scoici. Datorită faptului că hrana lui se întâlnește mai mult în apă sărată, scoicarul se întâlnește des pe țărmul mărilor și oceanelor, însă din când în când, în timpul migrațiilor, se poate abate prin țara noastră fără ieșire la mare. Egretele, deși mai mari, ies și ele în evidență datorită picioarelor lungi pe care le au. Cu un penaj în totalitate alb, atât egreta mare, cât și cea mică, pot fi observate ușor în preajma lacurilor și a zonelor umede.

Lungul șir al păsărilor cu picioare lungi nu se oprește aici. Le vom descoperi pe restul împreună pe parcursul emisiunilor noastre și vom vedea câte păsări dintr-acestea puteți identifica și Dvs.!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *