fbpx

„Păsările – culorile naturii”: Ce facem când găsim pui căzuți din cuib

26.05.2016

Apăsați pentru a asculta podcast-ul emisiunii. Imediat sub înregistrare puteți citi integral textul emisiunii respective.

 

Iată că trece și luna mai, și păsările, așa cum știm deja, au treburile lor. Majoritatea deja stau la cuib, și unele au chiar și pui pe care au început să îi hrănească. De aceea, acum este perioada când putem găsi frecvent pui de păsări căzuți din cuib și rămași neajutorați pe sol. Întrucât suntem prietenii ai naturii și ai păsărilor, de multe ori vom simți impulsul de a sări în ajutorul lor, numai că trebuie să știm în ce măsură le putem ajuta și ce anume să facem ca să le garantăm supraviețuirea.

Primul nostru gând, atunci când vedem un pui, este să îl luăm acasă și să îl îngrijim cum ne pricepem mai bine, însă puțini dintre noi își dau seama că uneori acest lucru îi poate face păsării mai mult rău decât bine. O recomandare din partea ornitologilor, care poate părea nepopulară, este să nu ne implicăm și să lăsăm lucrurile așa cum sunt, în special atunci când puiul găsit nu e chiar atât de mic (are pene în creștere). Deși suntem tentați să credem că îl vom îngriji foarte bine acasă, adevărul este că niciodată nu îi vom putea oferi grija de care sunt în stare părinții puiului. Dacă puiul pare să fie sănătos și nu prezintă semne de boală sau traume, unicul lucru pe care putem să-l facem este să îl ridicăm de pe sol și să îl punem într-un loc ferit, pe creanga unui copac din imediata apropiere a locului unde l-am găsit, pentru a-l pune la adăpost de atacurile câinilor și pisicilor. După ce l-am pus într-un loc sigur, ne retragem și așteptăm să vedem dacă părinții și-au găsit puiul. De obicei acesta va începe să cerșească hrană, și părinții i-o vor aduce repede pentru a nu atrage atenția prădătorilor nepoftiți.

Pui de chirighiță cu obraz alb (Chlidonias hybridus). Foto: Laurențiu Petrencu

Cel mai frecvent găsim pui de păsări comune – mierle, sturzi, pițigoi, grauri – care cuibăresc în parcuri sau spații verzi mai mici. Curioși din fire, puii ies din cuib înainte să poată zbura bine, și de aceea cad pe sol frecvent. Le trebuie câteva zile să se deprindă bine cu zborul, și de obicei în această perioadă se înregistrează cele mai multe cazuri de mortalitate în rândul puilor care devin victime ale prădătorilor tereștri. Uneori putem găsi pui de ciufi de pădure, cunoscuți în rândul oamenilor drept bufniță. Acești pui părăsesc cuibul destul de devreme și stau în copaci sau tufe pe timp de noapte cerșind mâncare de la adulți. Noi, într-un entuziasm fără margini, riscăm să-i considerăm abandonați și să îi luăm de acolo de unde i-am găsit și să-i ducem acasă, fără a ști cum să-i îngrijim ulterior și ce mâncare să le dăm. De aceea, repet: dacă puiul pe care îl considerăm noi abandonat este sănătos, îl lăsăm acolo sau eventual îl plasăm într-un loc ferit de atenția câinilor și pisicilor. Părinții îl vor găsi cu siguranță, căci păsările sunt niște părinți foarte responsabili.

Precum am spus, întotdeauna trebuie să ținem cont de etapa de dezvoltare a puiului. Dacă el este parțial sau complet acoperit cu pene, s-ar putea să nu aibă nevoie de ajutorul nostru, întrucât poate zbura. Puii aflați la etapa aceasta de creștere încep să exploreze spațiul de dincolo de cuib, plimbându-se pe ramurile din jur. Uneori, se întâmplă să mai cadă, dar astea sunt etapele necesare în procesul de învățare a zborului. Părinții sunt mereu în apropiere și au grijă de aventurile puilor, le răspund la chemări și le aduc permanent hrană. Uneori, ca să ne îndemne să plecăm mai repede de acolo, părinții vor scoate niște sunete neplăcute, de genul țipetelor sâcâitoare și deosebit de severe, iar dacă ne apropiem prea mult, părinții pot simula că sunt răniți și nu pot zbura, în speranța că noi vom lăsa puiul în pace și vom fi atrași de adultul care reprezintă o pradă mai ușoară. În cazul speciilor mai mari, de exemplu lebede sau gâște sau stârci, părinții se vor răzbuna pe noi lovindu-ne dur cu aripile, ciupindu-ne sau aruncând asupra noastră ploi de excremente, toate pentru a ne descuraja să punem mâna pe pui.

Juvenil de sfrâncioc cu frunte neagră (Lanius minor). Foto: V. Ajder

Din păcate, există oameni care insistă să ia puii găsiți, convinși că în confortul casei lor puii se vor simți și ei bine. Deși intențiile lor sunt dintre cele mai bune, preluarea puilor din natură poate avea consecințe urâte, întrucât puii vor fi privați de ajutorul esențial al părinților, caz în care puiul nu va avea aceleași șanse la viață și nu va fi adaptat la mediu așa cum sunt celelalte păsări tinere. Este deplasat să credem că noi putem înlocui părinții. Gândiți-vă doar că un pui golaș, fără pene, trebuie hrănit la fiecare 15 sau 20 de minute, de la răsăritul soarelui și până la ora 22! Iar asta înseamnă un angajament destul de serios din partea „părintelui adoptiv” și cunoștințe temeinice de îngrijire a puilor de păsări. Mai trebuie să acceptăm și faptul că mortalitatea puilor de păsări sălbatice este în mod natural destul de ridicată, mai ales la unele specii (motiv pentru care aceste specii clocesc multe ouă). Există multe cauze naturale pentru care puii cad din cuib: fie a fost azvîrlit de către fratele lui mai puternic pentru a-și spori sursele de hrană, fie l-a dat jos un vânt puternic sau o furtună, fie cuibul a fost distrus de vizita unui intrus sau de o ploaie puternică. Evident, vom încerca să îl ajutăm cum putem, dar să nu uităm că selecția naturală se desfășoară indiferent de voința noastră și că natura nu este într-atât de romantică cum am vrea noi. În fond, este o luptă pentru supraviețuire, pe care păsările trebuie s-o câștige de mici.

Dacă găsim pe jos cuibul, dărâmat de obicei în urma unei furtuni, trebuie să punem cuibul înapoi în copac, cu pui cu tot. Dacă nu știm locul exact în care era fixat acesta, sau dacă este prea periculos să urcăm în copac, punem puiul într-un loc în care părinții îl pot găsi. Atenție: un loc sigur în care pisicile să nu ajungă la pui.

Dacă nu găsim cuibul, sau este în stare avansată de distrugere, putem să-l înlocuim cu un coșuleț de plastic sau un container în aceeași formă, în care punem bucățele de șervețele de hârtie. Nu folosim cârpe de bumbac, deoarece în firele lor se încurcă degetele de la picioarele păsărilor. Fixăm cuibul cu sârmă sau cu ajutorul unor cuie bătute în copacul din care a căzut. După aceasta plasăm puiul în cuib, mereu așezat cu picioarele strânse sub corp și ferit de razele puternice ale soarelui. Părinții neapărat vor sosi și își vor hrăni odrasla. Este binevenit să rămânem un timp prin apropiere ca să ne asigurăm că părinții și-au găsit puiul sau că nici un prădător nu vine neinvitat la cuib.

Dacă părinții nu găsesc noul cuib nici după două ore de la plasarea acestuia în copac sau dacă suntem siguri ca mama puilor a murit, putem interveni după ce ne-am sfătuit cu un specialist. Dacă pasărea este rănită sau bolnavă, adică nu își poate flutura aripile, prezintă sângerări, aripile sunt lăsate în mod inegal, este slăbită sau tremură puternic, trebuie să cerem ajutor specializat cât mai repede posibil, pentru că orice întârziere înseamnă mai puține șanse de salvare are pasărea.

Iată cum, dragi prieteni, putem deveni prieteni mai buni pentru păsări. Ele de regulă sunt niște ființe foarte independente și foarte descurcărețe, dar uneori se întâmplă să aibă nevoie de ajutorul nostru. Trebuie să știm cum să îl acordăm fără a le provoca pagube!

 

Lasă un răspuns