fbpx

Opt întrebări (și răspunsuri) despre păsările sălbatice

De-a lungul anilor am primit multe întrebări legate de păsările sălbatice, prin urmare am hotărât să răspundem la câteva din cele mai comune.

1. Păsările sunt animale?

Da, ele fac parte din regnul Animalia – un grup imens care întrunește organisme pluricelulare (țesuturi alcătuite din mai multe celule), heterotrofe (care nu își pot produce de sine-stătător substanțe organice necesare hrănirii) și care au diverse metode de locomoție (târâre, mers, zbor, înot și altele). Deci păsările reprezintă o clasă de animale (Aves), caracterizate de câteva elemente speciale: forma aerodinamică a corpului, transformarea membrelor anterioare în aripi, maxilare transformate în cioc, prezența penelor, a fulgilor și a pufului, un schelet foarte ușor dar totodată puternic, reproducerea prin depunerea de ouă cu coajă tare care conțin embrioni.

Nu confundați sensul larg al cuvântului animal cu mamiferul: acesta din urmă este un tot un animal, care însă prezintă glande mamare și naște puii vii (caracterele esențiale ale clasei mamiferelor, care reprezintă la rândul lor doar o mică clasă din vastul regn Animalia). Mai multe detalii în acest articol: https://sppn.md/pasarile-sunt-animale/.

Diagramă informativă ce arată principalele grupuri de animale.

2. Câte specii de păsări sălbatice avem în Republica Moldova?

Numărul exact de specii este neclar, din cauză că unele au o prezență incertă iar altele au fost văzute cu foarte mult timp în urmă. În prezent avifauna Republicii Moldova constă din aproximativ 280 specii de păsări, însă istoric vorbind există înregistrări vechi care atestă prezența a 343 specii pe teritoriul istoric al țării. Conform wikipedia, doar 314 din ele sunt confirmate în articole și publicații științifice. Totuși, nu toate speciile pot fi văzute oricând în Republica Moldova: unele apar în fiecare an, pe când altele sunt văzute foarte rar, iar altele ajung aici complet accidental. Lista speciilor de păsări sălbatice din Republica Moldova poate fi consultată AICI.

Este posibil ca imaginea să conţină: pasăre, în aer liber, apă şi natură
Codobatura de munte (Motacilla cinerea) – o specie foarte rară, care a văzut observată în Republica Moldova doar de două ori până acum. Foto: Vitalie Ajder

3. Liliecii sunt păsări? Dar pinguinii?

Speciile de mai sus reprezintă doar câteva exemple de confuzie existente în lumea animală. Liliecii sunt de fapt mamifere – nasc puii vii pe care îi hrănesc cu lapte produs de glandele mamare ale femelelor. În plus, nici măcar nu au aripi –  au de fapt o membrană de piele care se întinde între degetele de la fiecare mână. Însă din cauza faptului că se hrănesc cu insecte – care trăiesc în aer – liliecii au dezvoltat abilități speciale de zbor și s-au adaptat la viața nocturnă pentru a avea mai puțină concurență.

De cealaltă parte, pinguinii sunt păsări în toată legea: depun ouă pe care le clocesc și din care ies pui. Pentru a se adapta la mediul dur în care trăiesc, pinguinii și-au dezvoltat un penaj mai atipic: pene scurte și foarte îndesate care formează un strat cald ce contribuie la termoizolare. Privit de departe, stratul pare a fi de blană, mai ales că sub el se află un țesut adipos asemănător altor animale ce trăiesc în acel mediu rece. Totodată, aripile pinguinilor au devenit mai mici și au căpătat aspectul de înotătoare – adaptare care le permite acestor păsări să înoate foarte bine în apă.

Aceste două exemple ne demonstrează că lumea animală este foarte diversă și că există multe organisme care s-au adaptat în mod inteligent la diverse condiții de viață.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Liliac mic cu potcoavă (Rhinolophus hipposideros) fotografiat la Saharna. Foto: Sergiu Andreev

4. Unde migrează păsările sălbatice?

Majoritatea speciilor de păsări care se întâlnesc la noi, adică în emisfera nordică a planetei, migrează spre destinații mai sudice odată ce în emisfera noastră se instalează sezonul rece. Aceste destinații sunt cunoscute popular sub numele de „țări calde” – o expresie prea vagă și de fapt incorectă din punct de vedere științific, pentru că păsările aleg să migreze nu din cauza frigului ci din cauza indisponibilității de hrană.

Aceste țări calde se află pe continentul african, mai la sud de Sahara – acest deșert este inospitalier pentru multe specii care cuibăresc pe continentul european, prin urmare ele trebuie să treacă peste acesta pentru a ajunge în zone sub-ecuatoriale unde găsesc hrană și adăpost. De exemplu, cocostârcul/barza albă (Ciconia ciconia) ajunge în Kenya și Uganda, însă poate coborî mai la sud – Tanzania, Zambia sau chiar Africa de Sud. Rândunicile (Hirundo rustica) stau pe timpul iernii nordice prin Sudanul de Sud, Etiopia, Congo, Kenya, Tanzania și alte țări din zonă. Muscarii gulerați (Ficedula albicollis) iernează în Grecia, Turcia, Liban, Israel, Egipt, Sudan și Tanzania. Graurii (Sturnus vulgaris) reprezintă o specie care migrează parțial: multe exemplare rămân la noi pe timp de iarnă, însă alți indivizi se adună în stoluri imense și zboară din loc în loc în arealul Mării Negre  – prin urmare expresia „au revenit graurii” nu are fundament științific.            

Curiozități și detalii despre migrația păsărilor sălbatice AICI și AICI.

Este posibil ca imaginea să conţină: pasăre, cer şi în aer liber
Graur (Sturnus vulgaris). Foto: Vitalie Carabulea

5. Ce mănâncă păsările sălbatice?

Păsările sălbatice s-au adaptat pentru diverse tipuri de hrană existente pe glob. Majoritatea sunt insectivore – consumă diverse insecte disponibile în într-un anumit habitat și anumită perioadă. De exemplu, prigoriile (numite popular și albinărel) sunt renumite pentru faptul că ar consuma multe albine. Totuși, pe lângă acestea, prigoriile se hrănesc și cu viespi, bondari, libelule și multe alte insecte mari. Mai multe despre prigorii AICI.

Muscarii, de exemplu muscarul sur (Muscicapa striata), are o dietă bazată în mare parte pe muște, însă va recurge la o gamă mare de insecte zburătoare dintr-o anumită zonă, în special în perioada cuibăritului. Ca regulă generală, multe specii de păsări sunt insectivore în sezonul de cuibărire, pentru că această hrană este abundentă și totodată bogată în proteine, însă în apropierea toamnei dieta multor păsări va include fructe și pomușoare abundente prin livezi. În sezonul rece, când nu prea există alte resurse de hrană, păsările sălbatice vor consuma mult semințe bogate în uleiuri, cum ar fi cele de floarea soarelui (deci devin granivore).

Păsările răpitoare, pe de altă parte, vor consuma doar carne crudă provenind de la animalele prinse de ele. Șorecarul comun (Buteo buteo) este specializat în prinderea șoarecilor de câmp, dar va consuma și alte rozătoare disponibile în habitat. Uliul porumbar (Accipiter gentilis) vânează porumbei – dar nu numai – în timp ce uliul păsărar (Accipiter nisus) va prinde o multitudine de păsări mici, precum vrăbiile sau pițigoii. Rândunelele, lăstunii și drepnelele sunt vânate în special de șoimul rândunelelor (Falco subbuteo), iar șerparul (Circaetus gallicus) se va concentra pe șerpi și alte reptile.

Există și păsări de pradă care au o dietă puțin mai atipică: viesparul (Pernis apivorus) mănâncă viespi și albine sălbatice pe care le înghite cu tot cu cuiburi și miere. Zăganul (Gypaetus barbatus) este o specie de vultur (deci nu acvilă) ce se hrănește doar cu măduva oaselor de la cadavre. Din acest motiv are nevoie ca alte animale să consume carnea de pe oasele unui cadavru.

Filmuleț informativ despre modul de alimentație al zăganului (Gypaetus barbatus).

Există totuși multe specii de păsări ce au un meniu foarte variat. Acestea se numesc omnivore, iar hrana lor variază de la insecte, semințe, până la fructe, legume și plante, râme, melci, crustacee, ouă de păsări sau pui, cadavre sau gunoaie. Ciorile, porumbeii, vrăbiile, gaițele, coțofenele și alte specii care s-au adaptat la mediul urban se folosesc fără probleme de acest resurse de hrană, fiind cunoscute sub numele de „oportuniste” pentru că profită de orice mâncare disponibilă în preajma lor.

Însă, indiferent de ce preferă să consume păsările sălbatice, oamenii niciodată nu trebuie să le ofere pâine și alte produse de patiserie! Păsările nu pot digera aluatul (le lipsește enzima necesară), astfel încât consumul de pâine le poate provoca probleme grave de sănătate. Mai multe informații AICI.

6. Păsările sălbatice dorm în cuiburi?

Nu. Păsările petrec în cuib doar o mică parte din viață, mai exact în sezonul de cuibărire. În această perioadă majoritatea păsărilor – dar nu toate – își construiesc un cuib (fie masculul, fie femela, fie amândoi) și apoi împart sarcina incubației. După ce puii ies din ou, doar un părinte rămâne să stea cu ei în cuib – de obicei mama – în timp ce alt părinte aduce hrană. Când puii sunt un pic mai dezvoltați, femela începe și ea să aducă mâncare, și doar pe timpul nopții poate dormi alături de puii. Masculul de obicei doarme într-un ascunziș din apropiere sau se adună la un loc cu alți indivizi din specia sa. După ce puii părăsesc cuibul, învață și ei să doarmă prin alte locuri precum părinții lor. Deci imaginea păsării care doarme într-un cuib comod și cald este una falsă: această construcție este folosită strict  pentru ouă și pui.

Este posibil ca imaginea să conţină: pasăre, copac şi în aer liber
Ciuf de pădure (Asio otus). Foto: Vitalie Ajder

Majoritatea păsărilor, mai ales cântătoare, dorm prin copaci; păsările de apă – gâștele și rațele – dorm de obicei la mijloc de lac; egretele și stârcii stau pe arborii din preajma apelor; bufnițele dorm în timpul zilei prin copacii cu multe frunze; ciocănitorile aleg să-și petreacă noaptea în scorburi; ciorile se adună în stoluri mari. Prin urmare, diverse specii preferă diferite modalități să-și petreacă noaptea, dar majoritatea aleg să intre în componența stolurilor mari pentru a profita de căldura și siguranța oferită de semenii lor. Mai multe detalii despre cum dorm păsările, AICI.

7. Cum învață păsările să zboare?

Majoritatea păsărilor care zboară (deci le excludem pe speciile care au renunțat la zbor, cum ar fi struțul, pasărea emu, pasăre kiwi și altele) se nasc cu instinctul de a zbura. Instinctul este diferit de abilitatea de a zbura – aceasta se învață de la părinți. De obicei puii au dorința de a-și desface aripile și de a le folosi, dar totodată le este teamă și sunt nesiguri. În acest moment le vin în ajutor părinții, care îi determină să iasă câte un pic din cuib prin a le oferi hrană la marginea acestuia, odată ce au penajul complet dezvoltat. Un pui sănătos va manifesta dorința naturală de a explora împrejurimile și va fi stimulat de chemările părinților. Instinctul de a da din aripi îl va propulsa afară din cuib, dar tehnica corectă de zbor va fi învățată de la părinți după o anumită perioadă de antrenament. Pentru început, puiul va zbura în apropierea cuibului și va exersa statul pe o creangă sau zborul pe distanțe mici, și abia apoi își va urma părinții în zborurile mai lungi de dobândire a hranei.

Comportamentul de mai sus se referă la majoritatea speciilor de păsări din jurul nostru, pe care oamenii obișnuiesc să le găsească la sol și să le ia acasă din considerentul eronat că sunt „abandonate”. În cele mai multe situații, păsările respective sunt pui care învață să zboare și care sunt supravegheate de părinți de la distanță pentru a-i determina să se descurce singuri. În acest caz este necesar să lăsăm pasărea la locul ei și să nu o deranjăm. Putem să o ajutăm doar în cazul în care e rănită sau viața îi este pusă în pericol.

Este posibil ca imaginea să conţină: pasăre
Pui de ghionoaie sură (Picus canus). Foto: Gheorghe Țîcu

Din păcate, am auzit remarci de-a dreptul eronate și ridicole, conform cărora păsările-părinți nu știu cum să își învețe puii să zboare din motiv că nu-i pot apuca de gât și ridica în sus înapoi în cuib (!) și din acest motiv e necesară intervenția omului. Atenție: păsările nu au acest comportament specific mamiferelor – de a-și lua progeniturile în cioc și a pleca cu ele – prin urmare vor recurge la alte tehnici pentru a-și salva puii: vor striga, vor zbura aproape de intrus, vor ateriza lângă pui pentru a-l îndemna să-i urmeze.

Există specii la care puii nu trec prin perioada de antrenament, ci sar direct din cuib. Așa este cazul drepnelelor: când se simte pregătit, puiul face un salt în gol și încearcă să zboare la fel ca părinții. Bobocii de gâscă călugăriță (Branta leucopsis) părăsesc cuibul de pe stânci sărind de la înălțime către părinții aflați jos pe pajiștile unde pasc. La fel e și în cazul puilor de alcă de mare: aceștia sar de pe stâncile abrupte spre întinderile de apă de dedesubt pentru a pescui alături de părinții lor.

8. Cum putem ajuta păsările sălbatice?

La această ultimă întrebare nu există un răspuns concret, însă cu siguranță nu ajutăm cu adevărat păsările sălbatice dacă le luăm acasă sau dacă le hrănim cu pâine de fiecare dată când ne plimbăm în parc. Partea bună e că există multe căi prin care putem interveni pentru a salva/ajuta o anumită specie. Majoritatea se referă la crearea și îmbunătățirea condițiilor potrivite în diverse habitate pentru a ușura traiul multor specii de păsări:

  1. În sezonul de cuibărire, lăsăm puii în cuib unde i-am găsit sau în preajma acestuia (credeți-ne, părinții sunt foarte responsabili și dedicați, nu-și părăsesc progeniturile decât dacă ei la rândul lor nu au pățit ceva);
  2. Dacă este necesar să îi hrănim, o facem corect: oferim insecte sau hrană care conține un procent ridicat de proteină animală;
  3. Ținem sub control strict animalele domestice, în special pisicile – nu le dăm voie prin parcuri, grădini sau alte habitate unde păsările cuibăresc;
  4. Nu tăiem copacii, nu dăm foc la vegetație, nu curățim viile și livezile în perioada când păsările au cuiburi – majoritatea cazurilor de pui orfani vin anume din aceste practici (în general reducem activitățile care intră în conflict cu perioada în care păsările stau la cuib);
  5. Nu folosim pesticide în grădina noastră – acestea de obicei nu sunt selective, omoară toate insectele dintr-un areal, și astfel păsările nu mai găsesc insecte destule pentru a-și crește puii (în ultimii ani biomasa insectelor pe planetă s-a redus cu mai mult de 90%, cu alte cuvinte nu mai există atât de multe insecte comparativ cu un deceniu în urmă;
  6. Pe timp de iarnă punem hrănitori la ferestre pentru a oferi păsărilor sedentare necesarul de hrană – în acest sezon, sursele de hrană se împuținează drastic.
  7. Pe timp de vară instalăm în grădini sau spațiile verzi adăpători și scăldători pentru păsări – pe arșiță păsările suferă și ele de sete, însă în localități își găsesc cu greu locuri unde pot să bea și să facă o baie.
  8. Plantăm cât mai multe specii de plante native/autohtone și cât mai puțin specii străine, aduse la noi în scop pur decorativ – plantele native oferă mai multă hrană pentru insecte (cu care păsările se hrănesc) decât plantele non-native;
  9. Gestionăm corect gunoaiele pe care le producem și limităm plasticul care ajunge în natură – multe păsări riscă să se încâlcească în pungi de plastic sau să ingereze folii crezând că e mâncare;
  10. Informăm corect cât mai mulți oameni din jurul nostru despre modalitățile eficiente de ajutorare a păsărilor sălbatice – o comunitate de oameni corect informați poate asigura un mediu sănătos pentru toți!
Este posibil ca imaginea să conţină: pasăre, în aer liber şi apă
Presură de grădină (Emberiza hortulana) făcând baie. Foto: Vitalie Ajder

Silvia URSUL

Lasă un răspuns