fbpx

Global Big Day 2020

Global Big Day este un eveniment anual de mare amploare dedicat birdwatching-ului. Acesta are loc în fiecare an, într-o sâmbătă din luna mai, la inițiativa Laboratorului de Ornitologie de la Universitatea Cornell (Statele Unite ale Americii), care organizează și coordonează evenimentul de birdwatching ce durează 24 de ore și la care poate participa orice țară. Miza acestui eveniment este ca țările din întreaga lume să se întreacă pentru a observa cât mai multe specii de păsări, și astfel să ofere cât mai multe date despre prezența păsărilor în diverse zone de pe planetă.

Anul acesta, Global Big Day s-a desfășurat pe data de 9 mai, dată care a coincis și cu Ziua Păsărilor Migratoare. Păsărari din toată lumea, inclusiv din Republica Moldova, au ieșit în natură pentru a observa cât mai multe specii și a contribui astfel la cercetarea și conservarea mediului înconjurător.

Evenimentul reprezintă o întrecere amicală între țările lumii pentru a înregistra cât mai multe specii de păsări. Sursă foto: www.ebird.org

În Republica Moldova au participat 8 persoane, care s-au împărțit în trei echipe. În contextul stării de urgență existente și a restricțiilor de aflare în zone naturale impuse de autorități, majoritatea participanților au efectuat observații în aria de domiciliu (Chișinău, Cimișlia, Călărași) sau din locurile din apropiere (Orhei, Anenii Noi). O singură echipă s-a deplasat în sudul țării (lacurile Comrat-Congaz-Taraclia de pe râul Ialpug) – zonă tradițională și imposibil de ratat pentru iubitorii de păsări. Din motivele de securitate amintite mai sus, accesul în zona de frontieră nu ne-a fost permis, drept pentru care nu am putut efectua observații în sectorul inferior al râului Prut (lacurile Beleu și Manta).

Peisaj din Codrii Călărașilor. Foto: Andrei Lazarchevici
Lacul Congaz văzut din dreptul localității Beșalma. Foto: Silvia Ursul

În pofida acestor impedimente, echipa SPPN a reușit să acumuleze în total 138 specii de păsări, cu una mai mult ca anul trecut: echipa de la Călărași și cea din sudul țării au înregistrat 99, echipa Anenii Noi-Orhei – 64 și echipa Cimișlia – 59. Evident, multe din speciile observate de către cele trei echipe s-au repetat, în special cele comune care pot fi văzute oriunde, astfel încât rezultatul final a fost cel anunțat mai sus.

Prundărași gulerați mari (Charadrius dubius). Foto: Ion Grosu

Această cifră reprezintă un record național, căci în anii precedenți s-au înregistrat mai puține specii în cadrul acestui eveniment (137 în 2019, 104 specii în 2018, 93 specii în 2017 și 115 în 2016). Acest record se datorează numărului mai mare de birdwatcheri care au ieșit pe teren și au încărcat observațiile lor pe site-ul www.ebird.org, așa cum au făcut și colegii lor din multe alte țări de pe Glob.

Stol de chirighițe cu aripi albe (Chlidonias leucopteras) și chirighițe cu obraz alb (Chlidonias hybrida) Foto: Andrei Lazarchevici

Puteți consulta lista de specii observate în Republica Moldova de Global Big Day 2020 aici (tabelul conține numele speciilor de păsări în latină, română, engleză și rusă).

Silvie porumbacă (Sylvia nisoria). Foto: Olesea Lomaca

Ca urmare a numărului de specii observate, Republica Moldova s-a clasat pe locul 63 în topul mondial și pe locul 21 în clasamentul european. Puteți vedea topul la nivel mondial pe acest link și analiza situația altor țări participante la această competiție amicală.

Numărul total de specii văzute în această zi pe plan global a fost de 6234, iar pe continentul european au fost înregistrate 428. Aceste numere sunt foarte modeste comparativ cu anii trecuți, lucru explicat parțial de restricțiile sociale impuse în fiecare țară în contextul pandemiei de Covid-19.

Evenimentul intitulat „Global Big Day” a demarat în anul 2015 la inițiativa Laboratorului de Ornitologie de la Universitatea Cornell, și se organizează în fiecare an în luna mai. Republica Moldova participă din anul 2016.

Lasă un răspuns