fbpx

„Păsările – culorile naturii”: Cum se orientează păsările în migrație?

17.03.2016

Apăsați pentru a asculta podcast-ul emisiunii. Imediat sub înregistrare puteți citi integral textul emisiunii respective.

 

Bine v-am regăsit, dragi prieteni și ascultători ai rubricii „Păsările – culorile naturii”!

Astăzi vom vorbi despre migrație. Migrația este o adevărată sărbătoare a naturii. Milioane de păsări pornesc din locurile unde și-au petrecut iarna, se adună în grupuri și zboară toate către o destinație comună: acasă. Distanțe uriașe, frontiere, munți și mări – toate sunt traversate de aceste animale fantastice care nu au nimic altceva decât propriile lor aripi. Din țară în țară, din popas în popas, păsările parcurg răbdător mii de kilometri în căutarea locurilor unde au văzut lumina zilei, iar râurile și lacurile devin aeroporturi ad-hoc unde călătorii aterizează și decolează fără întrerupere. Iată de ce migrația este considerată de mulți cercetători unul din cele mai complexe bioritmuri din lumea animală, și provoacă mirare, interes și fascinație chiar și în epoca noastră atât de avansată în care ne așteptăm să le știm pe toate.

De exemplu, până și azi a rămas un mister cum se orientează păsările în drumul lor amarnic de lung? Nu au busolă, nu au hărți, nu au ghizi sau șoferi. Nu au nimic altceva decât propriul creier și propriul instinct, care le șoptește că trebuie să se aștearnă la drum. Deși există multe teorii și multe păreri, este comun acceptat faptul că modul de orientare în migrație variază de la o specie la alta, și clarificarea acestui fenomen a reprezentat o continuă provocare pentru oamenii care studiază păsările.

Mărăcinar mare (Saxicola rubetra) – pasăre migratoare în Moldova. Foto: V. Ajder

Cea mai răspândită și cea mai acceptată versiune este că păsările au un simț special cu care detectează variațiile din câmpul magnetic al Pământului. Ele au chiar și un receptor specializat, localizat chiar deasupra ciocului, cu ajutorul căruia pot simți câmpul magnetic al planetei și în consecință se pot orienta în sistemul sud-nord reprezentat de polii magnetici. Aceşti receptori, care conţin fier, ar fi capabili să detecteze câmpul magnetic al Pământului şi să trimită informaţiile corespunzătoare prin intermediul unor nervi către creier. Mai mult de atât, la porumbeii călători, o echipă de cercetători americani a identificatexistența unor celule specializate în sistemul cerebral, celule care, odată ce pasărea detectează magnetismul Pământului, înregistrează direcția și intensitatea câmpului magnetic, după care trimit aceste informații hipocampusului, zona responsabilă de orientare în spațiu, activă și la oameni. Deși porumbeii nu sunt păsări care migrează, sunt utilizați pentru experimente tocmai datorită facultăților lor extraordinare de a zbura și a posibilității de a fi urmăriți și regăsiți.

Oamenii de știință au efectuat experimente asemănătoare și pe alte păsări, iar uneori au combinat sau au mărit gradul de dificultate al experimentelor pentru a pune în valoare și alte ipoteze sau pentru a ajunge la rezultate combinate. Așa s-a ajuns la concluzia că păsările se ghidează și de Soare și de stele. Cele care călătoresc în timpul zilei au demonstrat în diverse situații că au nevoie de lumina solară pentru a se orienta pe cer, iar cele care migrează noaptea se orientează cu ajutorul aștrilor cerești, care, așa cum se știe, au diverse poziții în funcție de anotimpul anului, sau mai exact, de poziția Pământului pe orbita sa. Totuși, orientarea în funcție de Soare și aștri nu e de ajuns pentru a asigura succesul migrației. În zilele înnorate, de exemplu, sau în condiții meteo nefavorabile, păsările au nevoie de ceva în plus pentru a ajunge la destinație. Iar acel ceva este experiența, sau mai bine spus, capacitatea de a recunoaște locurile pe unde pasărea a mai umblat. Așa se explică de ce de obicei păsările tinere ajung în alte locuri decât părinții lor și prezența accidentată a unei păsări într-o zonă în care nu prea se întâlnește se explică prin faptul că acestea este tânără și umblă aiurea. Astfel, se întâmplă frecvent ca migratorii diurni să urmeze itinerariile stabilite (țărmuri, râuri sau lanțuri de munți), pe care oamenii de știință le numesc repere geografice și care completează an de an, dacă putem spune așa, harta pe care păsările și-o construiesc în minte. Cu toate astea, de cele mai multe ori păsările sunt dezorientate atunci când se află la mare îndepărtare de baștină, și în aceste momente se folosesc de celelalte simțuri de care am vorbit: orientarea în funcție de câmpul magnetic și de poziția aștrilor.

Păsările nu trăiesc în aceeași lume senzorială ca noi, ele aud, văd și simt o lume mult mai vastă decât a noastră, și așa se explică faptul că ele folosesc toate aceste mecanisme pentru a se orienta în spațiu, de a alege o direcție și de a o menține chiar și pe un teritoriu necunoscut sau de a redresa direcția atunci când nimeresc în locuri necunoscute.

Lebede de iarnă (Cygnus cygnus) zburând în stol sub formă de V. Foto: V. Ajder

Așa cum am spus, de obicei adulții posedă aceste cunoștințe mai avansate și stăpânesc această remarcabilă busolă, și de aceea se crede că într-un stol mare, cei mai în vârstă și mai experimentați zboară în față și arată drumul celor mai tineri. De altfel, există și alte motive pentru care unele păsări zboară în formație de stol. Gâștele și rațele, de exemplu, zboară așa pentru că pasărea care se află în cârma stolului produce curenți de aer puternici prin bătăile propriilor aripi, curenți care sunt preluați de următoarele gâște și amplificați, astfel încât aceștia sunt trimiși păsărilor mai din spate care beneficiază de curenții de aer din în ce mai puternici și nu mai simt nevoia să bată atât de des din aripile proprii pentru a se menține pe linia de zbor. De aceea, păsările mai obosite se află mereu în coada stolului, având ocazia să se odihnească în timp ce suratele lor dau din aripi pentru ele. Când pasărea din față obosește, se așează și ea la capătului stolului, lăsând cârma în grija unei alte gâște care va da puternic din aripi pentru restul păsărilor.

Iată de ce, dragi prieteni, călătoritul în grup are atâtea avantaje. Și iată de ce până și păsările au învățat, dacă putem spune așa, că succesul migrației stă în puterea colectivului, în puterea colaborării cu ceilalți semeni în virtutea unui scop comun: revenirea pe plaiurile natale.

Călătoria noastră nu se termină aici, dragi ascultători. Data viitoare vom zbura împreună cu unele dintre cele mai îndrăgite specii de la noi, cocostârcul, și vom vedea cum anume migrează ei spre cuibul lor îndrăgit. Tuturor iubitorilor de păsări și de natură le spun pe curând!

 

Lasă un răspuns