28.04.2016

Apăsați pentru a asculta podcast-ul emisiunii. Imediat sub înregistrare puteți citi integral textul emisiunii respective.

Uite că se sfârșește și luna aprilie, și iubitorii de păsări continuă să fie ocupați, de data aceasta cu monitorizarea păsărilor la cuib. Mai exact, cu observarea tuturor adulților care deja s-au stabilit la casa lor și au început să se îngrijească de urmași. De fapt, spre surprinderea noastră, păsările s-au cam grăbit anul acesta, unele s-au pus la cuib încă din luna martie. Oricum, mai este timp pentru toată înaripatele să-și planifice situația familială, mai ales că la ele este exact ca și la oameni: până să te gândești la urmași îți trebuie și un loc unde să-i crești. De aceea, păsările, părinți responsabili, acordă o foarte mare atenție spațiului locativ, și petrec foarte mult timp construindu-și sau consolidându-și cuibul. Eu vă propun să aruncăm o privire către o pasăre foarte obișnuită, și foarte dragă nouă, pe care o vedem și în orașe și la sate, și care, odată cu venirea ei, ne comunică faptul că primăvara într-adevăr a venit. Rândunica, bineînțeles!

^{Rândunică (Hirundo rustica). Foto: V. Ajder}

Rândunelele obișnuiau să cuibărească în peșteri, crăpături în stânci sau canioane, însă recent (adică câteva mii de ani), rândunelele au decis să fie vecine cu noi. Prin urmare, au început să-și construiască cuiburile pe sub poduri, hambare (de aici și numele în engleză al acestei păsări – rândunica de hambar) garaje, acareturi, și chiar mai aproape: streșinile caselor. Există multe cazuri când rândunelele și-au construit cuiburile sub streșinile instituțiilor de stat, a gărilor și chiar a restaurantelor – ceea ce arată că aceste specii sunt foarte familiare cu prezența umană. Astăzi este dificil să găsești vreun cuib de rândunică aflat într-un habitat străin de prezența umană. Au fost întâlnite cuiburi de rândunică în cele mai ciudate locuri: într-o cabină de tractor abandonat, în lămpi agățate în tavanul grajdurilor. În 1978, în Franța, s-a descoperit un cuib de rândunică construit în gura unui bidon de lapte, agățat de un cui deasupra solului. În alt caz, rândunelele și-au construit cuibul sub streașina unui vagon de tren care, atenție, parcurgea zilnic un traseu de 3 km! După câte se vede, acestor păsări nu le lipsește niciodată inventivitatea și îndrăzneala. Apropo de cuiburi, știați că aceste cuiburi conțin între 750 și 1400 de granule de noroi lipite atent una de alta? Așa cum este de așteptat, această construcție în formă de cupă trebuie întărită cu vreo armătură, drept pentru care păsările folosesc pe post de bare de susținere fire de iarbă, paie, pene culese cine știe de pe unde pentru a corespunde talentului de arhitect iscusit. Construcția acestui adăpost durează cam o săptămână, și acest efort uriaș este solicitant pentru bietele păsări. Faceți o simplă comparație cu noi, oamenii: atunci când ne apucăm de construit o casă, ne ia foarte mult timp să aducem lut, să facem cărămizi și să le clădim. De obicei, chemăm în ajutor rudele și prietenii, și transformăm întreaga corvoadă într-o adevărată clacă. Rândunica, sărmana, este singură, și trebuie să reușească cât mai repede, altfel pierde perioada scurtă de timp cald în care găsește de mâncare. De aceea, rândunica ține minte unde este cuibul ei, la care casă și în ce localitate, și revine an de an la aceeași adresă. Așadar, este de la sine înțeles că nu trebuie să distrugem sub nici o formă cuiburile acestor păsări, să le lăsăm în pace să cuibărească unde vor, și să ne bucurăm când le vedem ochii negri ca niște gămălii ițindu-se din cuibușorul lor micuț.

^{Cuib de rândunică (Hirundo rustica). Foto: Laurențiu Petrencu}

Dar apropo, cum ne convingem că găzduim un cuib de rândunică și nu unul de lăstun? Lăstunul de casă, care este rudă apropiată cu rândunica (și unii oameni chiar le confundă), preferă să-și construiască altfel cuibul. Pe când la rândunică partea superioară a cuibului lipsește, și oferă aspectul de balcon, lăstunul lasă doar o mică gaură de acces în cuib, astupând în rest totul cu o dedicație leită Meșterului Manole. Știe el de ce face asta: împiedică alte specii să-i ocupe cuibul, în special vrăbiile, care sunt foarte oportuniste și foarte îndrăznețe.  În rest, același tupeu și aceeași lipsă de jenă față de oameni – lăstunul cuibărește și el la casa omului, și îl puteți vedea toată ziua fugărindu-se în aer după insecte.

Dar uite că am alunecat pe poteca asta a cuiburilor, și nu pot termina până nu vă zic tot ce știu despre aceste căsuțe năzdrăvane. Nu de alta, dar fiecare pasăre are preferințele ei în materie de casă. La urma urmei, e locul unde își va crește odraslele, și acest loc trebuie să fie comod pentru familie și inaccesibil pentru dușmani sau prădători. Credeați că păsările tratează problema asta superficial? Vă înșelați, păsările sunt foarte responsabile de acest aspect al vieții casnice, și de aceea vă chem la următoarea ediție a acestei rubrici să facem o vizită cât mai multor păsări și să le vedem cum trăiesc!

Pe curând, dragi ascultători!