fbpx

Ziua Internațională a Zonelor Umede

Comunitatea internațională sărbătorește în fiecare an, la data de 02 februarie, Ziua Internațională a Zonelor Umede – un eveniment menit să amintească tuturor rolul zonelor umede în menținerea sănătății mediului înconjurător.

O zonă umedă reprezintă un teritoriu complet sau parțial inundat, unde apa este principalul factor care controlează mediul natural, viaţa animală și vegetală asociată. Ea apare acolo unde pânza freatică vine aproape de suprafaţă, ajunge la același nivel sau chiar acolo unde apele puţin adânci acoperă pământul. Distribuția zonelor umede este globală, ele fiind prezente de la tundră la tropice. Se estimează că ar exista în lume minim 780 milioane de hectare de zone umede (lacuri, turbării, terenuri mlăștinoase, câmpii inundate, păduri de mangrove și recife de corali).

Zonele umede sunt printre mediile naturale cele mai productive din lume. Ele furnizează apa și produsele primare de care depind nenumărate specii de plante și animale, fiind numite din această cauză „pepiniere ale lumii vii”. Aici se găsesc concentrări ridicate de păsări, mamifere, amfibieni, pești și nevertebrate. Numărul de specii (dar și indivizi) ajunge aici la nivele fantastice, așa cum de exemplu este cazul Parcului Naţional Banc d´Arguin în Mauritania, unde anual se strâng două milioane de păsări de ţărm.

Pe lângă asta, zonele umede îndeplinesc și numeroase funcţii care au consecinţe pozitive asupra omului și activităţilor umane: de ele depinde producerea de fitoplancton, stuf, lemn, dar și de pești, scoici, capital pentru menţinerea activităţilor precum pescuitul, vânătoarea, creșterea scoicilor și a crustaceelor, fabricarea materialelor de construcţii, agricultură (nutreţ, pășunat etc).

Una dintre cele mai cunoscute funcții ale zonelor umede este de a oferi un habitat pentru păsări. Aceste zone reprezintă locuri bune pentru reproducere, cuibărit, creșterea puilor, reprezintă o resursă de hrană și de apă potabilă, punând la dispoziția păsărilor condiții potrivite pentru odihnă, adăpost și interacțiuni sociale. Unele păsări de apă, cum ar fi corcodeii sau rațele, s-au adaptat zonelor umede într-o asemenea măsură încât supraviețuirea lor ca specii depinde de existența anumitor tipuri de zone umede în raza lor geografică. Există alte specii de păsări, precum cocorii sau gâștele, care au nevoie de arii umede în îndelungatele lor migrații sau atunci când trebuie să-și petreacă iernile aspre într-un bazin acvatic capabil să le ofere surse de hrană.

Stârc galben (Ardeolla ralloides). Foto: Vitalie Ajder

Din aceste motive, multe și diverse specii de păsări pot fi văzute aproape pe tot parcursul unui an în preajma suprafețelor acvatice: rațe, gâște, lebede, corcodei, pelicani, cormorani, cresteți, egrete, stârci, lopătari, ploieri, fugaci, fluierari, nisipari, piciorongi, chire, pescăruși….

Ciclul lor de viață, sau măcar câteva secvențe ale acestuia, se desfășoară în perimetrul zonelor umede, iar păsările s-au învățat să profite de varietatea de zone umede care există la momentul actual pe planetă: mlaștini, lagune, estuare, delte, golfuri, plaje deschise, lacuri de apă dulce sau sărată, râuri, baraje, orezării, terenuri inundabile.

Multe păsări de apă se deplasează frecvent către zone proaspăt inundate pentru a se hrăni sau cuibări înainte ca acestea să sece. Unele zone umede permanente sau semi-permanente pot oferi adăpost pentru diverse specii de păsări atunci când alte zone sunt uscate pentru o lungă perioadă de timp. Multe specii de păsări depind de anumite tipuri de zone umede (lagune, lacuri de acumulare, delte) pentru odihnă în timpul migrațiilor lungi.

Rațe sunătoare (Bucephala clangula) la Nistrul de Sus. Foto: Vitalie Ajder

Zonele umede reprezintă habitate importante pentru păsările de apă datorită faptului că asigură condiții pentru:

– Hrănire și adăpost:

Păsările de apă folosesc o serie de habitate umede pentru  aprovizionare cu o varietate mare de alimente. Acest lucru contribuie la satisfacerea nevoilor dietetice specifice pentru diferite specii de păsări de apă, întrucât multe dintre ele se hrănesc cu pește, altele cu plante, iar altele cu organisme nevertebrate.  Printre cele care mănâncă pești (de obicei sunt păsări de talie mare) se numără pelicanii, cormoranii, stârcii, egretele și corcodeii. Zonele umede cu apă adâncă atrag rațele scufundătoare, cum ar fi rața roșie (Aythya nyroca), rața cu ciuf (Netta rufina), rața cu cap castaniu (Aythya ferina) sau rața moțată (Aythya fuligula). Aceste păsări se hrănesc cu plante acvatice și animale, în special crustacee de apă dulce. Stuful și papura din preajma bazinelor acvatice oferă un habitat cât se poate de potrivit pentru cresteți, lișițe (Fulica atra) și găinușe de baltă (Gallinula chloropus). Zonele mlăștinoase și cu apă puțin adâncă reprezintă locuri de hrănire bogate pentru păsările care se hrănesc cu nevertebrate, cum ar fi lopătarii, țigănușii, scoicarii, ploierii, fugacii sau fluierari.

În prim plan: lopătari (Platalea leucorodia), nagâți (Vanellus vanellus) și pescăruși râzători (Croicocephalus ridibundus).
Foto: Vitalie Ajder

– Cuibărire:

Pe timpul primăverii precipitațiile masive pot determina extinderea bălților și mlaștinilor, inundarea luncilor râurilor sau ruperea digurilor. Acest lucru, deși este neplăcut pentru oameni, atrage o sumedenie de păsări de apă. Primăvara și vara inundațiile stimulează un nivel ridicat de productivitate în aceste zone umede temporare, determinând o creștere explozivă a crustaceelor, moluștelor, plantelor acvatice, insectelor, peștilor și broaștelor – un meniu foarte variat și deosebit de delicios pentru păsările de apă. Această abundență de hrană oferă condiții ideale pentru cuibărire, „convingând” păsările că aici e locul perfect pentru a-și crește urmașii. Din acest motiv, mule specii de păsări s-au adaptat condițiilor fluctuante ale zonelor umede, dezvoltând un fel de răspuns la regimul natural de inundații a râurilor și lacurilor. Mărimea, timpul și durata inundațiilor și rata de scădere a nivelului apei într-o zonă umedă sunt factori importanți – fie individual, fie în combinație – care influențează succesul și amploarea reproducerii păsărilor.

Prundăraș gulerat mic (Charadrius dubius). Foto: Vitalie Ajder

– Migrație:

Multe păsări folosesc zonele umede în perioada marilor migrații: de primăvară și toamnă. Majoritatea folosesc o cale/rută de migrație parcursă de generații întregi de predecesori. Aceste rute reprezintă traseul pe care îl parcurge o pasăre din locul în care cuibărește (continentul european dacă vorbim de partea asta a lumii) spre locul unde iernează (arealul Mării Mediterane sau vastul continent african). Majoritatea păsărilor din vestul Europei migrează către Africa urmărind linia continentului și trec prin strâmtoarea Gibraltar, evidențiind astfel ruta de migrație est-atlantică. La celălalt capăt al Europei, în est, majoritatea păsărilor migrează spre Asia pe culoarul Munților Ural și Caucaz, iar cele care vor să ajungă în Orientul Apropiat sau Africa de Est trec prin Delta Dunării și strâmtoarea Bosfor. Zonele umede dispuse pe traseele de migrație reprezintă locuri esențiale pentru supraviețuirea speciilor migratoare. Cocorii sau gâștele sălbatice, spre exemplu, au nevoie de arii umede în îndelungatele lor migrații sau atunci când trebuie să-și petreacă iernile aspre într-un bazin acvatic capabil să le ofere surse de hrană.

Chirighiță cu aripi albe (Chlidonias leucopterus). Foto: Vitalie Ajder

Datorită acestei puternice legături a păsărilor cu resursele de apă, ornitologii au delimitat în neamul păsărilor un grup aparte, numit „grupul păsărilor acvatice” care cuprinde o serie de specii aflate în grade diverse de adaptare la viața acvatică:

– păsările acvatice-scufundătoare (strict legate de ape, sunt excelente înotătoare și scufundătoare, și își procură hrana exclusiv din apă: corcodeii, cufundarii, cormoranii);

– păsările acvatice-aeriene (populează oceanele, mările, ţărmurile marine, râurile, lacurile și lagunele litorale, fiind excelente zburătoare, hrănindu-se cu pești prinși la suprafața apei: fregatele, albatroșii, pescărușii, chirele);

– păsările terestre-acvatice (trăiesc aproape de estuare, păduri umede, mlaștini, râuri, lacuri, heleștee, golfuri, se hrănesc cu diverse vertebrate acvatice și pești: rațele, gâștele, lebedele);

– păsările de ţărm (trăiesc pe marginea apelor, pe plaja nisipoasă a mărilor, pe maluri noroioase, în zone mlăștinoase, câmpuri mocirloase, lunci inundate, mlaștini cu stufării și smârcuri, sunt diferite ca origine, dar legate de apă prin hrană: berzele, stârcii, țigănușii, cocorii, flamingii, sitarii
de mal, culicii, ploierii, lăcarii, presurile de stuf).

Piciorong (Himantopus himantopus). Foto: Vitalie Ajder

Importanța Convenției Ramsar

Din cauza că zonele umede naturale degradează (ape stagnante, vegetaţia plutitoare, stufăriș, mlaștini, ape curgătoare, zăvoaie inundabile, băltiri de suprafaţă ocazionale), își micșorează dimensiunile și sunt puse în pericol de multe activități umane, păsările acvatice încep să fie întâlnite tot mai rar. În lipsa acestor zone, păsările acvatice sunt nevoite să frecventeze zonele umede artificiale (pescării, heleștee, lacuri de acumulare, canale de irigaţii, orezării, pământuri agricole inundate sezonier, cariere de piatră etc), acestea oferind noi habitate și compensând astfel pentru o parte a speciilor, diminuarea sau pierderea unor arii umede naturale.

Păsările de apă, de-a lungul migraţiilor lor sezoniere, traversează frontierele; prin urmare, trebuie să existe politici internaționale comune destinate conservării zonelor umede, a florei și a faunei lor. În acest sens, Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională, îndeosebi pentru păsările acvatice, cunoscută sub numele de „Convenţia RAMSAR” este un tratat interguvernamental adoptat la 2 februarie 1971, pentru conservarea și utilizarea raţională a zonelor umede esenţiale în vederea furnizării habitatului pentru păsările de apă. Republica Moldova a aderat la această convenție în 1999, desemnând 3 zone umede de importanță internațională (Nistrul de Sus – Otaci-Holoșnița, Nistrul Inferior – Copanca-Talmaza și Lacurile Prutului de Jos – Manta și Beleu). Aceste zone sunt de o frumusețe deosebită, adunând anual specii de păsări spectaculoase a căror vizită poate fi de neuitat pentru toți iubitorii de păsări!

Pelicani comuni (Pelecanus onocrotalus) și lopătari pe fundal (Platalea leucorodia). Foto: Vitalie Ajder

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *