Rezultatele concursului de pictură „Care-i pasărea ta preferată?”

Ediția a 2-a a concursului de pictură „Care-i pasărea ta preferată” a luat sfârșit, iar rezultatele acestei competiții sunt făcute publice cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului (5 iunie).

În total, în cadrul concursului „Care-i pasărea ta preferată?” au fost recepționate 161 de lucrări, de trei ori mai mult decât anul trecut. Participanții au avut vârsta cuprinsă între 10 și 20 ani, care au fost separați pe 2 categorii de vârstă: grupa 10-14 ani (Juniori) și grupa 15-20 ani (Seniori). În acest fel s-a asigurat o jurizare cât mai echitabilă, dat fiind faptul că diferențele de abordare și tehnică diferă semnificativ între un participant de 10 ani și unul de 20.

În grupa de vârstă 10-14 ani s-au acumulat 127 lucrări, iar în grupa de vârstă 15-20 ani – 34 lucrări. Deliberarea a fost mai grea la prima grupă ca urmare a numărului mare de desene, iar competiția a fost foarte strânsă, uneori existând diferențe de un singur punct!

Juriul a fost format din Alex Buretz (ilustrator și caricaturist), Mihaela Buzdugan (ilustratoare), Anastasia Gurschi (artist plastic și activist de mediu) și Ion Grosu (birdwatcher cu experiență îndelungată).

Membrii juriului au analizat lucrările conform șase criterii importante:

  1. Reproducerea fidelă a păsării ilustrate
  2. Încadrarea în tema concursului
  3. Originalitate și creativitate
  4. Calitatea compoziției artistice – tehnică de execuție
  5. Calitatea compoziției artistice – concept
  6. Impresia artistică generală

La fiecare criteriu, nota minimă acordată era 1, iar nota maximă – 10. Astfel, punctajul maxim pe care un membru al juriului putea să îl ofere unui desen era de 60 puncte. Având în vedere că în juriu au fost patru persoane, punctajul maxim al unei lucrări putea să fie de maxim 240. Evident, desenele care au acumulat mai multe puncte au ajuns în clasamentul concursului.

IATĂ CINE SUNT CÂȘTIGĂTORII!

Grupa de vârstă 10-14 ani:

LOCUL 1. Ciubotaru Gabriela, 10 ani – „Porumbel de stâncă” (225 puncte)

LOCUL 2:

Paraschiv Loredana, 10 ani – ”Pițigoiul” (222 puncte)

Stoian Laurențiu, 13 ani – „Uliu porumbar” (222 puncte)

LOCUL 3:

Magariu Maria, 14 ani – „Ieruncă” (217 puncte)


Boroș Simona, 14 ani – „Scatii, vestitori ai primăverii” (212 puncte)


Postolachi Alice, 11 ani – „Prigoria” (212 puncte)


Daniliuc Taisia, 12 ani – „Mugurari” (212 puncte)


Bostan Anastasia, 12 ani – „Măcăleandru” (210 puncte)

Bolgar Alexandra, 13 ani – „Striga” (210 p)

De asemenea, au fost lucrări care, deși demonstrau talent, nu au acumulat punctaj atât de mare ca cele de pe locurile 1-3. Acestea au fost decernate cu Mențiuni (următoarele 10 lucrări în ordinea descreșterii punctajului):

  • Casian Simona – „Rândunica” (208 p)
  • Corețchi Anastasia – „Călifarul roșu” (208 p)
  • Macovei Mihaela – „Vrabie” (208 p)
  • Boinciuc Anastasia – „Barză albă” (208 p)
  • Negrescu Salomeea – „Cocostârci” (207 p)
  • Vlas Adriana – „Două lebede” (206 p)
  • Dobraș Simona – „Rața cu ciuf” (206 p)
  • Golban Daniela – „Pițigoi” (206 p)
  • Iuceaico Vadim – „Graurul, adevăratul vestitor al primăverii” (206 p)
  • Misac Alexandru – „Pițigoi albastru” (205 p)

Grupa de vârstă 15-20 ani:

LOCUL 1: Paraschiv Cristian – „Ciocănitoare verde” (214 puncte)

LOCUL 2:

Paladi Ana – „Fazanul” (213 puncte)

Bulai Marcelina – „Prigorie” (213 puncte)

Locul 3. Doni Gabriela – „Nisipar” (204 puncte)

Politaeva Polina – „Porumbel” (204 puncte)

Ianciurskaia Sofia – „Lebăda de vară” (204 puncte)


La fel ca la grupa de vârstă 10-14 ani, și aici s-au evidențiat câteva lucrări care s-au încadrat în categoria Mențiuni. Astfel, 7 lucrări au fost apreciate în ordinea descreșterii punctajului:

  • Gogoman Ana – „Lebăda pe lac la apus de soare” (200 p)
  • Chiruța Diana – „Corb” (200 p)
  • Macnovit Marionela – „Fazanii în câmp” (200 p)
  • Cecoi Daniela – „Rândunele” (200 p)
  • Răilean Ionela – „Nagâț” (200 p)
  • Colța Diana – „Vultur” (200 p)
  • Cojuhari Octavian – „Pescăraș albastru” (200 p)
  • Gușu Ionela Patricia – „Ciuf de pădure” (200 p)

Din păcate, așa cum este de așteptat la fiecare concurs, nu toți participanții au convins juriul să le dea punctaj maxim. Redarea păsărilor prin pictură e grea și provocatoare indiferent de vârstă, așa că toți participanții merită felicitați pentru munca imensă și pentru dedicația cu care au desenat păsările preferate!

În calitate de organizatori ai concursului „Care-i pasărea ta preferată?”, adresăm multe felicitări câștigătorilor și totodată încurajăm fiecare participant să participe la edițiile următoare ale concursului! Suntem impresionați să vedem atâtea lucrări talentate și considerăm că fiecare tânăr participant merită să-și dezvolte darul de a picta păsări.

Vă mulțumim călduros pentru participare și vă dorim mult succes în toate activitățile voastre creative!

Lasă un răspuns