fbpx

„Păsările – culorile naturii”: Inteligența corvidelor

07.07.2016

Apăsați pentru a asculta podcast-ul emisiunii. Imediat sub înregistrare puteți citi integral textul emisiunii respective.

 

Bun găsit, dragi prieteni. Săptămâna trecută am făcut o incursiune în lumea corvidelor, pentru a le testa inteligența. Astăzi vom continua în aceeași notă, mai ales că au rămas atâtea lucruri nespuse până la capăt. Din cele discutate până acum, am văzut că ciorile și corbii recunosc oamenii, adoră să se joace, și comunică pentru a rezolva orice situație apărută în comunitatea lor.

Dar ele se pricep foarte bine să comunice și cu alte animale, sunt maestre de neîntrecut în ale manipulării, și nu se sperie de operațiuni complicate atunci când au de rezolvat câte o problemă. Corbii, de exemplu, sunt în stare să determine alte animale să le facă treaba. Când descoperă un cadavru înghețat dau alarma, țipând îndelung pentru a-i atrage pe lupi, urși, vulpi care pot sfâșia pielea înghețată a acestuia. Astfel și corbii au acces la carne. Uneori se țin scai de pescari și vânători în speranța că vor apuca să fure ceva din captura lor. În zonele reci în special, unde oamenii pescuiesc la copcă, corbii așteaptă ca pescarul să se îndepărteze și, pândind momentul când peștele mușcă, ridică firul din apă cu ajutorul ciocului, desprind peștele din cârlig și o iau la sănătoasa. În orașe, ciorile profită de prezența mașinilor atunci când vor să spargă nucile găsite prin parcuri: așteaptă când toate mașinile se opresc la semafor, aruncă în fața lor nuca, și când culoarea semaforului se face verde și mașinile încep să meargă, strivesc sub roțile lor nucile aruncate. Când se face roșu din nou, ciorile coboară pe asfalt și încep să aleagă miezul. Acest comportament adaptativ arată că ciorile sunt în stare să țină minte programul de funcționare a semafoarelor și să estimeze corect momentul potrivit pentru a arunca pe jos nuca. Uneori, pe străzi mai puțin umblate, ciorile pot arunca nucile în fața oamenilor pentru ca aceștia să le strivească sub încălțămintea lor, dar puțini sunt cei care își dau seama de intențiile ciorii. Este cu adevărat interesant faptul că acest comportament adaptativ a fost observat în diverse orașe ale lumii: Tokyo, Moscova, New York, locații aflate la mii de kilometri depărtare, ceea ce arată că ciorile din toată lumea au ajuns la aceste deducții în mod independent.

Cioară de semănură (Corvus frugilegus) cu o nucă în cioc. Foto: V. Ajder

Când fură mâncare de la alte animale, corbii de obicei acționează în pereche: un corb atrage atenția animalului de la mâncare, iar celălalt se strecoară și o șterpelește. Pentru a nu se lăsa furați de semenii lor la fel de șmecheri, corbii și ciorile de multe ori se prefac că ascund mâncarea într-un anumit loc. În timp ce un alt corb scotocește presupusul ascunziș, stăpânul mâncării alege un cu totul alt loc, mai ferit, și ascunde acolo comoara. Cunoscându-și suratele și pasiunea lor de a șterpeli, ciorile deseori se prefac că ascund mâncarea pe undeva și de fapt îndeasă printre penele de la aripă ce au de ascuns, iar după ce termină operațiunea, se plimbă de colo colo de parcă n-au făcut nimic. Acest comportament de distragere a atenției și de actorie arată de la sine faptul că ciorile înțeleg când anume sunt urmărite, și știu cum anume să acționeze în asemenea situații, fapt care vorbește de la sine despre un grad înalt de inteligență.

Un alt caz curios se referă la o cioară care a găsit o piatră aplatizată, cu 2 fețe, pe care a pus-o pe pământ în grădina cuiva, cu o față în sus și alta în jos. A doua zi s-a întors în grădină, a întors piatra cu fața în sus, și a început să mănânce insectele care s-au adunat pe piatra udă. Un alt experiment care demonstrează ingeniozitatea corvidelor pentru a face rost de hrană pare desprinsă totalmente din fabula lui Esop, cea în care o cioară arunca cu pietre într-un vas pentru a ridica nivelul apei. Pentru a ajunge la viermele care plutea la suprafața apei într-un vas cu gât lung, o cioară a aruncat în vasul respectiv pietre până ce nivelul apei a crescut și ea a putut ajunge cu ciocul la vierme.

De altfel, capacitatea corvidelor de a utiliza instrumente și de a efectua activități de o logică complexă a uimit de multă vreme comunitatea științifică. Multe ciori și mulți corbi au participat în sute de experimente efectuate de ornitologi pentru a testa inteligența acestor animale, și toate au executat cu mult succes însărcinările la care au fost supuse. De exemplu, în cadrul unul studiu, ciorilor li s-au oferit o varietate de instrumente de diferite mărimi, iar ele au decis care anume era potrivit pentru a îndeplini ce și-au propus. Dacă nici un instrument nu le convenea, ele se apucau să confecționeze unele, așa cum a fost cazul ciorii care a îndoit capătul unui cablu în formă de cârlig pentru a captura hrana aparent inaccesibilă. Aceste păsări înțeleg de minune relațiile cauză-efect, pot face analogii, învață prin metoda deducției, și dau dovadă de gândire abstractă atunci când rezolvă problemele cu care sunt puse în față.

Cioară grivă (Corvus cornix). Foto: V. Ajder

În majoritatea testelor ele întrec cimpanzeii, o specie de primată considerată singura inteligentă dintre animale. De exemplu, într-un experiment, un corb trebuia să ajungă la o bucată de carne legată cu frânghii de o scândură situată pe un loc înalt. Pentru a dobândi bucata de carne, corbul a trebuit să efectueze o serie de acțiuni: să tragă de frânghii ca să le slăbească, să fixeze cu gheara o parte din frânghie pe scândură, apoi să tragă de o altă frânghie și să o fixeze și pe aceasta. Pasărea a trebuit să repete acești pași de 6 ori pentru a ajunge la carne, și a întreprins această operațiune în mod absolut spontan, fără să fi văzut frânghii în trecut sau să fie pusă în situații asemănătoare cândva. Un alt experiment, de data asta cu participarea ciorilor, s-a bazat pe abilitatea păsării de a face asemănări și deosebiri. Într-un container au fost plasate 3 căni, fiecare fiind acoperită cu un cartonaș. Cea din mijloc avea un cartonaș ce reprezenta fie o culoare, fie o formă sau un număr. Cea din stînga avea același cartonaș, în schimb cartonașul celei din dreapta era diferit. Cana din dreapta, cea cu cartonașul identic, conținea mîncare, pe cînd cea din dreapta era goală. Ciorile au învățat repede care cartonașe se aseamănă și unde anume trebuie să caute după mîncare.

Singura întrebare pe care o pot deduce de aici, și pe care v-o adresez și vouă ca temă pe acasă, este următoarea: care sunt limitele inteligenței la aceste păsări, și în general la animale? Zi după zi, acestea ne surprind cu felul lor de a rezolva probleme și de a interacționa cu alte organisme. Nu este o întrebare la care putem răspunde filosofând, ci căutând în continuare să fim atenți la dovezile pe care le primim de la animale. Cum scria vestitul Jack London cu peste un an în urmă: „Nu trebuie să îți negi rudele, adică celelalte animale. O fi asta un model bun de egocentrism, dar în nici un caz de știință”.

Lasă un răspuns