„Păsările – culorile naturii”: Cât de inteligente sunt corvidele?

30.06.2016

Apăsați pentru a asculta podcast-ul emisiunii. Imediat sub înregistrare puteți citi integral textul emisiunii respective.

 

Oamenii au niște socoteli aparte cu ciorile. De cele mai multe ori ne temem de ele, le alungăm, le considerăm simboluri ale morții, le ironizăm și le batjocorim, unii din noi le extermină considerând că fac un bine naturii. Corvidele în general sunt niște păsări foarte controversate, îmbrăcate în mitologie și superstiție, noi însă astăzi le vom analiza prin binoclul ornitologului, și le vom privi așa cum sunt ele: niște ființe foarte inteligente, descurcărețe, șmechere. Ne vom convinge împreună că viața lor e caracterizată de numeroase aspecte interesante, cu obiceiuri și comportamente care îi miră pe toți cei care le observă.

În primul rând, să lămurim la ce ne referim atunci când vorbim despre corvide. E vorba de o familie a ordinului Passeriformes, cel mai numeros ordin din clasa Aves. Familia Corvidelor cuprinde specii omnivore și cosmopolite, făcând posibilă răspândirea lor în biotopuri foarte diferite. Cei mai cunoscuți reprezentanți de la noi ai acestei familii sunt cioara de semănătură, cioara grivă, stăncuța, corbul, gaița, coțofana. Deși unii oameni cred că corbul ar fi masculul ciorii, și deci una și aceeași specie, țin să precizez că acest lucru e fals, la fel de fals precum ideea că căprioara ar fi femela cerbului. Corbul este mai mare, are altă siluetă în zbor, are un habitat mai restrâns decât cioara, și de obicei aceste două specii nu se tolerează reciproc și se alungă.

Corb (Corvus corax) în zbor. Foto: V. Ajder

Dar și corbii, și ciorile, și coțofenele, și gaițele sunt groaznic de deștepte. De altfel, mulți oameni de știință sunt de părere că păsările din această familie se numără printre cele mai inteligente animale din lume, pornind de la abilitatea lor de a rezolva probleme, de a utiliza instrumente, de a anticipa evenimente care pot avea loc în viitor și de a atrage atenție asupra stării de spirit a altor indivizi.

Putem începe prin a spune că ele pot să țină minte și să recunoască chipuri. Cine dintre noi poate să-și fixeze în memorie aspectul a două-trei ciori văzute într-un stol uriaș? Ei, uite că ciorile reușesc să țină minte oamenii care vin în contact cu ele sau se evidențiază într-un anumit fel. Cazul experimentului făcut de un profesor de la Universitatea Washington din Seattle în 2008 a demonstrat abilitatea ciorilor de a recunoaște fața cuiva, separat de alte caracteristici umane (haine, mers). El i-a dotat cu măști pe studenții săi și i-a pus să meargă prin campusul universitar deranjând ciorile, capturând și legând 7 indivizi. În următoarele luni, studenții au continuat să poarte măștile și să se plimbe prin campus, de data asta fără să streseze ciorile. Unii din ei purtau pălării pe cap, alții și-au pus măștile invers, însă ciorile au reținut atât de bine indivizii buclucași, încât au început să-i hărțuiască și să-i urmărească, căutând parcă să se răzbune pentru deranjul provocat. Nu doar cele 7 victime îi certau pe atacatori, ci și semenii lor erau supărați și foarte determinați să alunge răufăcătorii. Când nu purtau măștile, studenții erau tratați cu indiferență. Ura ciorilor s-a păstrat și peste ani, ba chiar s-a amplificat. După doi ani de la experiment, profesorul a îmbrăcat masca bine-cunoscută de păsări, și a fost atacat fără milă de 47 de ciori din cele 53 numărate pe traseu. Acest lucru l-a făcut pe autorul experimentului să tragă concluzia că tinerii au învățat de la părinții și vecinii lor despre existența acestui factor de stres. Potrivit voluntarilor, ciorile erau dezlănțuite, cârâiau insistent și persecutau omul care purta masca, și în curând aproape fiecare cioară știa să identifice fața care le aducea necaz.

Cioară de semănătură (Corvus frugilegus). Foto: V. Ajder

Ciorile țin minte și persoanele care le ajută sau le fac un bine. Mulți oameni susțin că ciorile pe care le hrănesc ocazional îi recunosc și le țin companie de fiecare dată când îi observă, în speranța că vor căpăta ceva mâncare. Este bune-cunoscut cazul fetiței de 8 ani din Seattle care primește cadouri de la ciorile pe care le hrănește din 2011 încoace. De la vârsta de 4 ani fetița a început să își împartă prânzul cu ciorile din cartier, și când a început să meargă la școală, hrănea păsările în drumul său spre stația de autobuz. În scurt timp, toate ciorile se aliniau așteptând autobuzul școlii în speranța unei noi runde de masă. Din 2013, fetița a început să ofere mâncare zilnic, instalând în grădină o adăpătoare și o hrănitoare pentru păsări. Abia după instalarea acestei rutine zilnice au început să apară cadourile. Ciorile lăsau pe tava goală câte un obiect: un cercel, o balama, o piatră lustruită, cuie, monede, mărgele, becuri stricate, șuruburi, medalioane, nasturi, bucăți de sticlă, orice era ușor de transportat cu ciocul. Uneori îi aduceau și cadouri intrate un  pic în descompunere, așa cum a fost cazul cu o gheară de crab putrezită, pe care mama fetei a aruncat-o imediat. În curând, colecția de cadouri a crescut, ajungând la peste 100 de itemi, iar cel mai frumos gest făcut de ciori a fost când mama fetei a pierdut lentila aparatului foto cu care făcea poze ciorilor, și a găsit-o pe tava unde păsările obișnuiau să aducă daruri.

Experimentul cu măștile, dar și cazul fetiței de 8 ani, a mai confirmat un alt lucru, care se știa deja de ceva vreme: că ciorile sunt păsări foarte sociale, au un instinct pronunțat al apartenenței la grup și formează legături bazate pe încredere reciprocă. Atacatorii din campusul universitar n-ar mai fi fost persecutați de viitoarele generații dacă păsările nu și-ar fi comunicat unei alteia pericolul existent și nu s-ar fi coalizat pentru a înlătura sursa de stres. Puii care au reacționat violent nu au văzut masca cu pricina niciodată, însă dețineau informații cheie despre problema cu care se confruntă colonia. În lume există colonii cu zeci de mii de indivizi, iar traiul acesta în comun presupune în primul rând comunicare și ajutor reciproc. De aceea, ciorile sunt campioane de neîntrecut când vine vorba de făcut schimb de date. Ele transmit unei alteia informații despre un anumit pericol, despre un lucru care s-a întâmplat și care poate avea legătură cu colonia lor, colaborează împreună pentru a alunga un intrus sau fac comploturi între ele pentru a-și învăța minte suratele. În Marea Britanie a fost documentat un caz în care unele ciori sprijineau cu corpul lor capacele deschise de la tomberoanele de gunoi astfel încât alte ciori să intre în tomberon și să scotocească prin gunoaie. Când suratele se săturau, se schimbau cu rolurile și cu locurile, astfel încât toate să apuce să mănânce.

Cioară grivă (Corvus cornix). Foto: V. Ajder

Există păsări care profită de spiritul de grup al ciorilor. Vânturelul de seară, o specie de răpitoare diurnă, cuibărește de obicei în mijlocul coloniilor de ciori. Nefiind în stare să-și construiască un cuib, el profită de cuiburile neocupate din colonii, și de vigilența vecinilor care nu lasă nici un intrus să se apropie de puii lor. De foarte multe ori ciorile se strâng în grupuri pentru a alunga un răpitor, și nu uită să alerteze și pe alții de primejdia apărută pe cer. Ele au anumite semne, gesturi și semnale vocale prin care comunică, însă ornitologii nu au reușit să le identifice și să le descifreze pe toate. Au reușit însă să înțeleagă că limbajul corvidelor este foarte bogat, având chiar dialecte regionale.

Sunetele corbilor, de exemplu, pot exprima tandrețe, fericire, surpriză, emoție sau furie. Ei pot imita alte păsări care au aceleași note vocale, și imită la perfecție ciorile. Unii pot imita alte animale din jur, iar un studiu în Austria a descoperit că corbii folosesc și gesturi pentru a comunica. Mulți arată cu ciocul către un obiect, sau chiar îl ridică în aer pentru a atrage atenția altor păsări, exact așa cum facem noi cu degetul. Acesta a fost prima dată când oamenii de știință au observat natural prezența și folosirea gesturilor la alte grupe de animale decât primatele.

Atât corbii, cât și ciorile, se pricep de minune să se joace și să se distreze. Corbii se joacă cu alte specii de animale cum sunt lupii, câinii și pisicile. Jocul lor preferat este prinde-mă-dacă-poți, și adoră să tragă alte animale de coadă, să le atingă cu aripa, să fugă de tovarășul iritat și să se reîntoarcă la el inocent ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Odată un corb s-a apropiat de un lup care dormea și l-a tras de coadă. Când animalul s-a repezit să-l muște, pasărea a zburat. Când lupul s-a apropiat tiptil de corb, acesta l-a lăsat să vină până la aproximativ 30 de cm, după care a zburat brusc și a aterizat pe spatele lupului unde a repetat din nou gluma cu coada. În Yellowknife, un oraș din Canada, corbii stăteau cocoțați pe acoperișurile supermarket-urilor și aruncau zăpadă deasupra oamenilor care treceau permanent. Multe ciori adoră să se tăvălească prin zăpadă sau să se dea de-a dura, iar unele au fost văzute zgâlțâind sau aruncând pe jos un obiect doar ca să se distreze. Multor corbi și multor ciori le place să se joace în vântul puternic, să se lase purtați de curenții de aer, să piardă din altitudine și apoi să se înalțe iar.

Precum vedeți, e imposibil să epuizezi descrierea comportamentului acestor păsări atât de interesante. Mai rămân atâtea și atâtea lucruri de povestit, iar noi vom relua data viitoare discuția noastră pentru a ne convinge că păsările din familia Corvidae sunt într-adevăr foarte inteligente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *