fbpx

Cum a fost la Global Big Day 2019?

„Global Big Day” este un eveniment anual de mare amploare dedicat birdwatching-ului. Acesta are loc în fiecare an, într-o sâmbătă din luna mai, la inițiativa Laboratorului de Ornitologie de la Universitatea Cornell (Statele Unite ale Americii), care organizează și coordonează evenimentul de birdwatching ce durează 24 de ore și la care poate participa orice țară din lume.

Anul acesta, Global Big Day s-a desfășurat pe data de 4 mai și a permis iubitorilor de păsări din întreaga lume să observe cât mai multe specii și să noteze ceea ce văd într-un mod distractiv pentru ei și care de asemenea ajută la cercetarea și conservarea mediului înconjurător.

Evenimentul reprezintă o întrecere amicală între țările lumii pentru a înregistra cât mai multe specii de păsări. Sursă foto: www.ebird.rog

În Republica Moldova au participat 9 persoane, care s-au împărțit în trei echipe și au vizitat cât mai multe locații, cu habitate cât mai diverse, pentru a maximiza numărul de specii observate. Astfel, o echipă a vizitat Codrii Călărașilor, Plaiul Fagului și Pădurea Domnească, iar celelalte două echipe și-au împărțit sudul țării: lacurile Comrat-Congaz-Taraclia de pe râul Ialpug, și respectiv lacurile Beleu și Manta de pe cursul inferior al râului Prut.

Echipa care a vizitat Codrii Călărașilor. Foto: Andrei Lazachevici
Echipa care a vizitat lacurile Comrat, Congaz și Taraclia. Foto: Alexei Scutari
Ion Grosu de la Păsări din Moldova a vizitat lacurile Manta și Beleu și ravenele de la Etulia. Foto: Ion Grosu

Prima echipă a observat 84 specii, a doua 86, iar ultima (alcătuită doar dintr-o singură persoană) a reușit să vadă 110 specii de păsări. Evident, multe din speciile observate de către cele trei echipe s-au repetat, astfel încât rezultatul final a fost de 137 specii de păsări.

Fâsă roșiatică (Anthus cervinus). Foto: Vitalie Carabulea

Această cifră reprezintă un record național, căci în anii precedenți s-au înregistrat mai puține specii în cadrul acestui eveniment (104 specii în 2018, 93 specii în 2017 și 115 în 2016). Acest record se datorează numărului mai mare de birdwatcheri care au ieșit pe teren și au încărcat observațiile lor pe site-ul www.ebird.org, așa cum au făcut și colegii lor din multe alte țări de pe Glob.

Sticlete (Carduelis carduelis). Foto: Gheorghe Țîcu

Puteți consulta lista de specii observate în Republica Moldova de Global Big Day 2019 aici (tabelul conține numele speciilor de păsări în latină, română, engleză și rusă).

Pietrar negru (Oenanthe pleshanka). Foto: Ion Grosu

Ca urmare a numărului de specii observate, Republica Moldova s-a clasat pe locul 62 în topul mondial și pe locul 18 în clasamentul european. Puteți vedea topul la nivel mondial pe acest link și analiza situația altor țări participante la această competiție amicală.

Cucuvea (Athene noctua). Foto: Andrei Lazarchevici

Nu în ultimul rând, citiți relatarea lui Ion Grosu de la Birding Moldova pentru a fi la curent cu locurile vizitate și speciile văzute.

Evenimentul intitulat „Global Big Day” a demarat în anul 2015 la inițiativa Laboratorului de Ornitologie de la Universitatea Cornell, și se organizează în fiecare an în luna mai. Republica Moldova participă din anul 2016.

One thought on “Cum a fost la Global Big Day 2019?

  1. jonathan hecke

    De remarcat la fel:

    1 – Pare ca Ion Grosu a registrat cu 110 specii recordul actual de numar de specie inregistrate intro o singura ziua in RM. Locul 42 in Europa. Felicitari Ion!

    2 – Din cele 8 participanti la Global Big Day 2019 in RM, 6 au inregistrat mai mult de 84 specii si s-au plasat intre primi 100 de observatori in Europa.

    3 – Moldova locul 18, Ucrania 21, Romania 24 in Europa.

    Observa pasarii – cunoaste pasarii – respecta natura – ai grija de natura – ai grija de tara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *