Patru conturi de instagram care te conectează cu Natura

Platforma de socializare Instagram este foarte populară în special în rândul tinerilor. Utilizatorii acesteia au diverse pasiuni și interese, pe care le transmit lumii întregi prin intermediul fotografiilor. Fie că sunt preocupați de modă, artă, călătorii, muzică sau istorie, tinerii utilizează Instagramul pentru a le arăta celor din jur cum văd ei realitatea.

Unii utilizatori de instagram din Republica Moldova au decis să comunice internauților despre natură și lumea vie: ei au creat conturi axate pe cunoașterea mediului înconjurător, iar acum își informează urmăritorii despre sutele de descoperiri pe care le fac în timpul liber. Nu reprezintă instituții, nu promovează interesele vreunei organizații. Sunt tineri simpli care văd natura cu ochi atenți. Am găsit patru conturi de instagram și am decis să vi le aducem mai aproape pentru a ne bucura împreună de ceea ce postează:

@nature.in.moldova – contul aparține tânărului Mihai Ghilan, voluntar SPPN și student la Facultatea de Biologie la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași. Mihai a creat acest cont încă din timpul liceului, când studia natura locală a raionului Căușeni, perioadă în care a fotografiat peisaje, plante, animale și a făcut multe descoperiri interesante. Pe contul lui puteți găsi instantanee frumoase cu păsări, flori, căprioare, ciuperci, peisaje – cu alte cuvinte o resursă foarte utilă pentru cunoașterea biodiversității.

@ar_about_sipoteni – contul aparține tinerei Adriana Rață, și ea voluntară SPPN și studentă la Facultatea de Biologie la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași. Adriana se axează în special pe natura și peisajele baștinei sale – satul Sipoteni din inima rezervației „Plaiul Fagului” – și publică fotografii făcute în cadrul drumețiilor sale în diverse colțuri ale localității. Pe contul ei puteți admira imagini cu natura locală în diverse anotimpuri și vedea animalele și plantele specifice codrilor Călărașilor.

@karbysh_ – contul aparține tânărului Alexandr Stanislavschi, originar din municipiul Bălți. Pasionat de natură și de biodiversitate, dar în special de mamiferele rozătoare, Alexandr și-a numit contul „Cricetus cricetus”, după numele unei specii de hamster european. Prin intermediul acestei platforme, tânărul naturalist împărtășește cu publicul său pasiunea sa despre natură: insecte, plante, culori și simetrii.

@wildlife_moldova – contul aparține tânărului Ștefan Botnari, care a decis să surprindă natura Moldovei în special din regiunea raionului Strășeni. Fotografiile postate transmit o preocupare estetică față de peisajele împădurite în diverse anotimpuri, față de păsări și plante. Ștefan surprinde cu foarte mare talent momente unice în natură, precum stropi de apă efemeri, bătăi de aripi, striații complicate ale unei pălării de ciupercă. Tânărul autor gestionează și un canal de youtube unde postează materiale video cu imagini și sunete înregistrate în natură: „Nature Eternity Sound”.

2 thoughts on “Patru conturi de instagram care te conectează cu Natura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *