fbpx

„Păsările – culorile naturii”: Păsările lui Zorro (sfrâncioci)

07.06.2018

Apăsați pentru a asculta podcast-ul emisiunii. Imediat sub înregistrare puteți citi integral textul emisiunii respective.

Dragi ascultători, nu știu câte ediții avem la activ până acum, le-am pierdut șirul. Au fost multe și cu siguranță vor mai continua. Până acum, în fiecare emisiune v-am povestit despre tot felul de păsări, v-am adus în prim-plan specii de care probabil nu ați auzit sau nu știați prea multe. Exact așa vom face și astăzi, căci vom vorbi despre o familie de păsări pe care nu toți o cunosc chiar bine. E vorba de sfrâncioci, un grup de păsări care preferă habitatele deschise, cu mărăcinișuri sau păduri, cu climă caldă sau chiar aridă.

Numele românesc de sfrâncioc a migrat la noi probabil de la sârbescul svračak (adică coțofană mai mică), dar numele pe care îl are acest gen în latină, Lanius, înseamnă în traducere măcelar, cu referire la comportamentul culinar al acestor păsări. Ele au obiceiul de a fixa în spinii arbuștilor insecte, păsărele și mamifere mici, în special atunci când hrana este abundentă, pentru a o folosi în zilele cu vreme ploioasă, când hrana este mai puțin disponibilă. Aceste păsări își caută și prin activ prada cu ajutorul ciocului și al picioarelor. Prada prinsă este omorâtă prin lovituri precise cu ciocul în spatele gâtului. Ciocul lor este puternic și încovoiat, iar picioarele au gheare puternice, și în acest fel sfrânciocii au căpătat reputația de buni vânători.

Prada unui sfrâncioc: insectă înfiptă într-o țeapă. Foto credit: Jonathan Hecke

La noi în Republica Moldova există trei specii care fac parte din această familie: sfrânciocul roșiatic (Lanius collurio), sfrânciocul cu fruntea neagră (Lanius minor) și sfrânciocul mare (Lanius excubitor). Cu vreo 50 de ani în urmă a fost semnalată prezența unei a patra specii – sfrânciocul cu capul roșu (Lanius senator) – însă observația nu a fost confirmată în anii ce au urmat, drept pentru care vom merge înainte cu aceste trei.

Sfrânciocul roșiatic (Lanius collurio) este specia cea mai răspândită din această familie. Poate fi observată pe teritoriul întregii țări, ocupând habitatele și de șes, și de deal, și de stâncă. Important e ca habitatul să fie deschis, unde influența radiației solare este mare și unde găsește în apropiere terenuri agricole de unde își procură hrana. Sfrânciocul roșiatic se hrănește preponderent cu insecte, șopârle și broaște, mamifere și chiar păsărele mici. Oriunde avem zone cu multe tufișuri și mărăcinișuri, ne putem aștepta să vedem această pasăre, care este un pic mai mare decât vrabia, însă care are un colorit deosebit de frumos: masculul are capul gri și spatele maroniu, iar pe ochi are o bandă îngustă de culoare neagră, întocmai ca la personajul Zorro. Atunci când sosește la noi în migrația de primăvară și are penajul proaspăt reînnoit, arată splendid în bătaia soarelui. Își petrece iarna în Africa, în Sudan, Egipt și Etiopia, însă revine din cartierele de iernare în lunile aprilie-mai, și imediat cum sosește se apucă să-și alunge rivalii, să-și apere teritoriul și să facă gălăgie pe acolo pe unde s-a hotărât să cuibărească.

Sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio). Credit video: Vitalie Ajder

Sfrânciocul cu fruntea neagră (Lanius minor) e un pic mai pretențios când vine vorba de habitat. În primul rând distribuția lui este mai restrânsă în zona centrală a țării, fiind mai des întâlnit la sud și la nord, pe malul fluviului Nistru. Această pasăre preferă să cuibărească în arbori înalți, în special în cei care sunt plantați de-a lungul șoselelor, unde își pot forma mici colonii. Prezența cuiburilor este una necesară nu doar pentru construcția cuiburilor, dar și pentru asigurarea cu suficiente punct de vânătoare. acestea oferă și locuri unde păsările își devorează prada, care e compusă de cele mai multe ori din insecte mari.

Sfrâncioc cu frunte neagră (Lanius minor). Credit animație: Dinu Bubulici

Este un pic mai social decât ruda sa, sfrânciocul roșiatic, căci preferă să stea împreună cu alți congeneri. De aceea, atunci când vedeți vreun sfrâncioc cu fruntea neagră, există mari șanse ca prin apropiere să mai găsiți câțiva prieteni de-ai lui, care se fugăresc de colo-colo cât e ziua de lungă. De exemplu, pe teritoriul rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi” puteți vedea o colonie de acest gen pe Aleea Plopilor, la marginea satului Furceni. Acolo, pe malul Răutului, puteți admira aceste păsări în habitatul lor natural și verifica dacă ceea ce am spus eu aici este adevărat. Dar cum arată sfrânciocul cu fruntea neagră? Păi, așa cum îi zice și numele, pe frunte, deasupra ochilor, are o bandă de culoare neagră, mai lată decât la sfrânciocul roșiatic. Restul penajului de pe corp este de culoare gri, aripile sunt negre, iar pieptul și abdomenul au o nuanță ușoară de roz.

Sfrâncioc cu frunte neagră (Lanius minor). Credit foto: Vitalie Ajder

Ultima specie de sfrâncioc, sfrânciocul mare (Lanius excubitor), e un pic mai interesantă decât celelalte două la un loc. în primul rând, specia este răspândită pe toate continentele, cu excepția Australiei, Americii de Sud și Antarcticii. Până nu demult, pasărea venea în Republica Moldova doar iarna și se credea că este un oaspete de iarnă. Însă de curând s-a dovedit că ea rămâne și pe timp de vară, sau mai bine zis este sedentară, cuibărind bine-mersi în special în zona de nord a țării, caracterizată de un climat mai rece. Spre deosebire de rudele sale, sfrânciocul mare preferă să cuibărească în zonele mai înalte, cu o altitudine medie de 174 m și totodată puternic fragmentate din punct de vedere altitudinal.

Sfrâncioc mare (Lanius excubitor). Credit foto: Vitalie Ajder

Toate aceste informații detaliate pe care vi le-am înșirat eu aici au fost sintetizate în urma lucrării de doctorat făcute de ornitologul moldovean Vitalie Ajder, care a studiat ecologia speciilor de sfrâncioci din Republica Moldova. El a studiat timp de trei ani aceste păsări și a bătut țara în lung și lat pentru a studia distribuția, densitatea, interacțiunile interspecifice și intraspecifice ale acestor specii. Grație lui, avem studii actualizate în acest domeniu, și sper din suflet că tot mai mulți ornitologi își vor asuma pe viitor responsabilitatea de a aduce la lumină multe lucruri interesante despre păsările din țara noastră.

Pe curând, dragi prieteni ai păsărilor!

Lasă un răspuns