22.06.2017

Apăsați pentru a asculta podcast-ul emisiunii. Imediat sub înregistrare puteți citi integral textul emisiunii respective.

Auzul fin al păsărilor a fost investigat temeinic de mulți ani deja. Se știe că sunetul oferă păsărilor informații auditive la nivel de specie și posibilitatea de recunoaștere individuală din noianul de vocalizări complexe ale congenerilor.Totodată, le oferă păsărilor indicii necesare pentru căutarea hranei și pentru evitarea prădătorilor. Dar ce se întâmplă cu păsările care se hrănesc sub apă? Aproximativ 10% din speciile existente de păsări în lume în acest moment, adică 800, își obțin hrana sub suprafața apei. Până acum nu se cunoștea dacă unele dintre aceste păsări utilizează indicii acustice în timp ce se află sub apă. O specie interesantă în acest sens este cormoranul mare (Phalacrocorax carbo), o pasăre care se întâlnește și la noi. Cormoranul se hrănește cu pește, fiind unul dintre cei mai eficienți prădători care se bazează pe mediul acvatic pentru mâncare pe tot parcursul anului. În preajma lacurilor mari și bogate în pește pot fi văzute stoluri întregi de cormorani, foarte buni scufundători, iar pe lacul Beleu din sudul țării aceștia formează grupuri mixte cu pelicanii pentru a vâna mai eficient.

^{Pelicani comuni (Pelecanus onocrotalus) și cormorani mari (Phalacrocorax carbo) pescuind împreună. Photo credit: Vitalie Ajder}

Oamenii de știință s-au întrebat dacă nu cumva această pasăre poate auzi în timp ce se află sub apă. Este bine cunoscut faptul că apa reprezintă un mediu diferit de aer, în care undele sonore nu circulă și nu sunt captate atât de ușor. O echipă de biologi de la Universitatea din Danemarca de Sud au testat capacitatea auditivă a cormoranului mare la o stațiune biologică din orașul danez Kerteminde. Studiul lor  a fost publicat la sfârșitul lunii mai în acest an, deci este cât se poate de proaspăt și actual.

Ei au pornit de la premiza că pasărea trebuie să audă din moment ce apa reprezintă mediul din care își procură hrana. Abilitățile sale de auz au fost testate folosind psihofizica, o ramură a psihologiei care încearcă să înțeleagă interacțiunea dintre minte și lumea fizică (sau dintre stimul și senzație). Pasărea a fost urmărită în timp ce detecta prezența sau absența unui ton în timp ce se scufunda. Cea mai mare sensibilitate a fost găsită la 2 kHz, cu un prag de auz subacvatic de 71 deciBeli. Cormoranul mare s-a dovedit a auzi sub apă mai bine decât era de așteptat, iar pragurile de auz sunt comparabile cu cel al focilor, delfinilor și orcilor, în banda de frecvență 1-4 kHz, exact banda în care tonul și heringul produc sunete. Aceasta deschide posibilitatea conform căreia cormoranii și alte păsări acvatice să aibă adaptări speciale pentru a auzi sub apă și să folosească indicii acustice subacvatice pentru a identifica indivizii conspecifici, prada, prădătorii sau împrejurimile locului în care se află. Este prima dată în istorie când se ajunge la această concluzie, pentru că până acum se credea că doar mamiferele acvatice pot auzi sub apă.

Banda de frecvență de la 1 până la 4 kHz întrunește infrasunetele, adică sunetele care nu pot fi auzite de urechea umană. Însă în acest diapazon se găsesc sunete produse de activitatea omului, sunete pe care păsările pot să le audă, cum ar fi zgomotul produs de turbinele eoliene sau de vapoare până la scutere de apă sau platforme de foraj. Această poluare fonică maschează sunetele naturale ale mărilor și oceanelor și deranjează animalele din aceste ecosisteme. Se poate ajunge chiar la imposibilitatea acestora de a mai găsi hrană sau a comunica unul cu altul. Problema asta deja afectează cetaceele și focile, iar acum ar putea deveni o problemă și pentru păsări.

Potrivit autorilor studiului, problema aceasta este una încă insuficient cercetată, mai ales dacă ne gândim la cele 800 specii de păsări care își iau hrana din mediul acvatic. Biologii planifică să studieze în viitorul apropiat capacitatea de auz subacvatic al mai multor specii de păsări marine, inclusiv pufinii și pinguinii din Antarctica.