La Chișinău a început Școala de Birding

Pe data de 12 mai 2018 Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii a dat startul unui modul de cursuri educative dedicate învățării intensive a speciilor de păsări. SPPN a decis să numească aceste cursuri „Școala de Birding”, în cadrul căreia un grup de copii cu vârsta cuprinsă între 9-14 ani vor învăța timp de un an majoritatea speciilor de păsări întâlnite în Republica Moldova.

Grupul de tineri a fost format în urma selectării celor mai activi copii care au participat la Ziua Internațională a Păsărilor, organizată de către SPPN în Chișinău timp de trei ani consecutiv. Prin urmare, Școala de Birding a început la data de 12 mai cu cinci  copii, care, alături de părinții și bunicii lor, au făcut primii pași în lumea ornitologiei.

Lecția s-a desfășurat sub forma unei plimbări prin parc în scopul identificării cât mai multor specii de păsări. Foto: Vitalie Ajder

Prima lecție a fost axată pe identificarea vizuală și auditivă a celor mai comune specii de păsări întâlnite în parcuri și păduri. Cu ajutorul binoclurilor, a planșelor ilustrative și a înregistrărilor audio, „studenții” au notat în carnețelele lor aproximativ 20 specii de păsări observate de ei, printre care: muscarul gulerat (Ficedula albicollis), codroșul de pădure (Phoenicurus phoenicurus), porumbelul gulerat (Columba palumbus), ciocănitoarea pestriță mare (Dendrocopos major), țicleanul (Sitta europea), pițigoiul mare (Parus major), cinteza (Fringilla coelebs).

De asemenea, micii naturaliști au făcut cunoștință și cu alți reprezentanți ai lumii vii, prezente în parc și abătute în calea lor pe parcursul lecției: insecte, broaște, șopârle, etc.

Gușterul sau șopârla verde (Lacerta viridis). Foto: Vitalie Ajder

La sfârșitul lecției, participanții au primit abțibilduri cu animale și plante la alegere și o temă pe acasă care va trebui rezolvată până data viitoare (iunie 2018).

La sfârșitul orei instructorii au împărțit cu dărnicie abțibilduri și teme pe acasă. Foto: Vitalie Ajder

Școala de Birding va continua sub forma unei lecții în aer liber, organizată în fiecare lună cu participarea membrilor SPPN pe post de instructori. Persoanele care doresc să afle mai multe informații despre această activitate ne pot scrie pe adresa de e-mail [email protected] sau pe pagina noastră de facebook.

Poză de grup la finalul primei lecții a Școlii de Birding. Foto: Vitalie Ajder

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *