Păsările sunt animale?

Astăzi vom lămuri împreună cu voi o mică dar importantă problemă: păsările sunt animale? Pentru biologi, chestia aceasta a fost demult rezolvată, dar cei care nu au studii în domeniu sunt confuzi în continuare referitor la acest aspect. De multe ori am întâlnit persoane sceptice în legătură cu acest detaliu al biologiei, și de aceea am hotărât să explic pe larg această chestiune și să arăt legătura păsărilor cu lumea animală.

În biologie există o ramură, numită taxonomie, care se ocupă cu stabilirea regulilor de clasificare și sistematizare a tuturor organismelor de pe pământ. Nici o viețuitoare n-a scăpat curiozității și pedanteriei specialiștilor în acest domeniu, astfel încât astăzi avem la dispoziție o minuțioasă împărțire a lumii vii. În primul rând, există 6 regnuri: Bacteria, Protozoa, Chromista, Plantae, Fungi și Animalia. Regnurile au fost stabilite pe baza caracteristicilor comune a organismelor vii.

Regnul Animalia este cel mai evoluat dintre toate, și întrunește toate organismele pluricelulare, heterotrofe, deci care nu își pot produce de sine-stătător substanțe organice necesare hrănirii, spre deosebire de plante, alge și bacterii verzi care fac acest lucru prin fotosinteză.

Fișier:Animal diversity.jpg
Diversitatea regnului animal. Sursă: www.wikipedia.org

Organismele încadrate în acest regn au fost introduse în unități sistematice din ce în ce mai mici în funcție de particularitățile lor fiziologice și gradul de înrudire care există între ele. Un grup aparte de organisme încadrate în regnul Animalia sunt cele care posedă coardă dorsală, sau un notocord, care constituie scheletul axial primitiv al embrionului. Aceste organisme se numesc cordate, și fac parte din încrengătura Chordata (posedă coardă dorsală).

Phylum: Chordata
Un strămoș tipic al cordatelor. Sursă: www.brainkart.com

La sub-grupul vertebratelor, coarda este înlocuită de coloană vertebrală, care nu este nimic altceva decât un canal de țesut osos care protejează măduva spinării. De fapt, prezența coloanei vertebrale este caracterul definitoriu al vertebratelor, care alcătuiesc subîncrengătura cu același nume din încrengătura Cordata. Această subîncrengătură cuprinde vreo 58.000 specii de vertebrate, grupate în mai multe clase instituite pe baza unor caractere din ce în ce mai specifice. Așa se face că avem clasa păsărilor, a amfibienilor, a reptilelor și a mamiferelor.

Diversele clase de animale din încrengătura Chordata

Precum vedeți, păsările sunt doar o clasă din vastul regn al animalelor, și au câteva trăsături comune cu alte organisme din alte clase: prezența coloanei vertebrale, prezența unei cutii craniene; prezența unor organe de simț specializate și a unor sisteme de organe bine definite.

Totuși, ele au niște caracteristici specifice care le oferă un loc aparte în marea familie a animalelor:

  • forma aerodinamică a corpului,
  • transformarea membrelor anterioare în aripi,
  • maxilare transformate în cioc,
  • prezența penelor, a fulgilor și a pufului,
  • prezența unei rate metabolice deosebit de înalte,
  • un schelet foarte ușor dar totodată puternic,
  • cavitate bucală fără dinți,
  • lipsa vezicii urinare,
  • reproducerea prin depunerea de ouă cu coajă tare care conțin embrioni.
L'oiseau Définit Des Icônes En Style Dessin Animé. Grande Collection De  Stock De Symboles Vectoriels D'oiseaux Clip Art Libres De Droits , Vecteurs  Et Illustration. Image 67681672.
Speciile de păsări sunt diverse, dar toate au ceva în comun. Sursă: www.fr.123rf.com

Caracterele specifice care le diferențiază nu reprezintă un motiv pentru a considera păsările ca pe ceva diferit de animale. La majoritatea oamenilor un animal este același lucru cu un mamifer, care nu este nimic altceva decât un organism tetrapod cu glande mamare și naște puii vii. Mamiferele reprezintă doar o mică clasă din vastul regn Animalia, și de aceea nu toate animalele sunt mamifere! Este important să știm acest amănunt și să nu mai facem confuzii.

Chiar și insectele sunt animale, pentru că fac parte din încrengătura Arthropoda din regnul Animalia. Sunt nevertebrate, au altă segmentație a corpului decât la mamifere, dar sunt totuși animale.

Prin urmare, nu doar mamiferele sunt animale. Prezența blănii, a glandelor mamare, mersul tetrapod și nașterea puilor nu sunt caractere universale pentru toate animalele, și este incorect să ne conducem de aceste particularități atunci când definim cuvântul „animal”.

De aceea, vreau să închei cu simpla invitație să cercetați în mod individual aceste aspecte și să vă convingeți singuri de grija cu care oamenii de știință au stabilit asemănările și deosebirile dintre toate organismele vii. Sper că v-am oferit motive întemeiate pentru a vă convinge că păsările sunt animale.

Silvia URSUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *