„Păsările – culorile naturii”: Găinile și inteligența lor

01.06.2017

Apăsați pentru a asculta podcast-ul emisiunii. Imediat sub înregistrare puteți citi integral textul emisiunii respective.

 

Dragi ascultători, de atâta timp vă vorbesc despre păsări, despre diversitatea acestei clase de animale, și totuși niciodată nu am vorbit cu voi despre cele mai comune și cele mai des întâlnite păsări, cele care se află lângă noi și ne ajung chiar și în farfurie: găinile. Majoritatea nici nu se uită la aceste păsări. Mulți dintre noi considerăm că găinile sunt păsări a căror lipsă de inteligență este proverbială.

Dar cea mai comună specie de pasăre din întreaga lumea este de fapt inteligentă, și probabil sensibilă la bunăstarea semenilor săi – lucru care ridică întrebări incomode în fața industriei cărnii.

La nivel mondial, numărul găinilor depășește cifra de 19 miliarde, ceea ce le oferă locul de cea mai abundentă specie de vertebrată de pe pământ. În multe zone ale lumii oamenii nu cunosc viața acestei păsări deoarece nu trăiesc în comunități rurale, acolo unde există multe animale domestice, inclusiv păsări de curte. Acest lucru a dus la creionarea unor păreri ciudate despre găini. Unii le văd drept animale lipsite de inteligență și de complexele caracteristici psihologice specifice animalelor mai evoluate, cum ar fi primatele. Aceste păreri sunt întărite de ilustrarea găinilor în cultura populară, probabil pentru a ajuta oamenii să nu aibă mustrări de conștiință atunci când consumă carne de găină la scară largă.

Dar aceste păsări sunt de fapt surprinzător de inteligente. Ele pot număra, demonstra un anumit nivel de conștiință de sine, și chiar se pot manipula reciproc.

O echipă condusă de Rosa Rugani de la Universitatea din Padova, Italia, a publicat o serie de articole științifice care tratează acest subiect. Cercetătorii au lucrat cu pui abia ieșiți din ou pe care i-au supus la câteva experimente. Puii au fost crescuți în preajma a 5 ouă Kinder Surprise, pe care autorii experimentului i-au ascuns după două paravane: 3 ouă după primul și două după al doilea. Puii, curioși, manifestau interes doar față de paravanul după care se ascundeau un număr mai mare de ouă. Un experiment ulterior a testat abilitatea puilor de a ține minte și de a aduna sau scădea. După ce au ascuns ouăle după paravane, oamenii de știință au început să transfere obiectele de la un paravan la altul în văzul puilor. Aceștia păreau să ducă evidența numărului de obiecte ascunse după fiecare paravan și se apropiau doar de cel care ascundea mai multe obiecte.

Referitor la manipulare, s-a observat demult că găinile sunt păsări sociale, adică trăiesc în grupuri. Acest lucru înseamnă că indivizii interacționează foarte des unii cu alții, în situații de diversă natură, și acest lucru determină păsările să recurgă la șmecherii pentru a obține anumite avantaje în cadrul grupului. De exemplu masculii acestei specii, adică cocoșii, atunci când caută de mâncare și găsesc ceva bun, dau de știre femelelor prin executarea unui dans și a unui cântec care dă de știre vestea. Totuși, unii masculi cotați mai jos din punct de vedere social, adică inferiori, sunt tentați să execute acest dans și cântec pentru a impresiona femelele la care doresc să aibă acces. Dacă masculul dominant observă acest lucru, îl pedepsește pe cel îndrăzneț, atacându-l. De aceea, masculii inferiori dansează silențios atunci când cocoșul dominant este prin apropiere, în speranța că vor cuceri femelele fără să fie observați de masculul-șef. Sunt și unii care trișează, căci se apucă de dansat și cântat chiar dacă nu au găsit nimic de mâncare. Femelele prind repede șmecheria și nu aleargă la acest apel fals, devenind în scurt timp indiferente la eforturile de cucerire ale masculilor slab cotați.

Există chiar unele indicii că găinile prezintă o formă rudimentară de empatie pentru semeni. Într-o serie de studii din ultimii șase ani, Joanne Edgar de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie și colegii ei au studiat modul în care găinile reacționează atunci când văd că asupra puilor lor se suflă aer – ceva ce găinile consideră că e ușor neplăcut. Când deasupra puilor se sufla un flux de aer, inimile găinilor începeau să bată mai repede iar păsările își chemau mai des puii. Când aerul suflat nu ajungea deasupra puilor, mamele erau liniștite. Într-un studiu publicat în 2013, se demonstra că găinile au învățat să asocieze o cutie colorată cu fluxul de aer și o a doua cutie de altă culoare asociată cu lipsa fluxului, și deci cu siguranța. Femelele au arătat din nou semne de îngrijorare atunci când puii au fost plasați în cutia „periculoasă”. Acest lucru sugerează că găinile pot pune în aplicare cunoștințele lor personale despre potențialul de disconfort al puilor. În plus, găinile manifestă foarte multă empatie atât faţă de puii lor, cât şi faţă de alţi pui străini, pe care acceptă să-i crească laolaltă.

Dacă se dovedește că găinile pot manifesta empatie atunci când alte păsări sunt în primejdie, acest lucru ar putea ridica întrebări serioase cu privire la modul în care găinile sunt crescute în ferme avicole. Există numeroase situații în care animalele la ferme sunt expuse la priveliști, sunete și mirosuri ale altor indivizi care prezintă semne de durere și suferință.

Adevărul neplăcut legat de găini este că acestea sunt mult mai avansate cognitiv decât ar putea aprecia mulți oameni. Se pare că va trebui să renunțăm la expresia „creier de găină” atunci când vrem să arătăm unei persoane că nu este inteligentă, tocmai pentru a nu jigni aceste păsări subapreciate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *