Pe data de 7 iunie este sărbătorită Ziua Internațională a Drepnelelor. Acest eveniment are loc la inițiativa Martinets Sans Frontières / Swifts Without Frontiers și este marcat începând cu anul 2018.

Vă invităm să aflați din acest articol mai multe informații despre aceste păsări foarte puțin cunoscute.

Notă: articolul a fost realizat pe baza interviului acordat de către specialiștii Alexandru și Mihaela Stahl portalului web www.pressone.ro. Interviul integral poate fi citit AICI.

Cine sunt drepnelele?

În lume există în jur de 75 specii de drepnele, dar cea care se întâlnește la noi este drepneaua neagră (Apus apus). În limba rusă i se spune Чёрный стриж , iar în engleză – Common swift.

Au penajul maro-negricios, dar pe un fundal deschis par negre. Aripile sunt lungi, în formă de coasă şi o coadă scurtă, uşor bifurcată. Numele științific al speciei, Apus apus, vine din grecescul „apodos” – fără picioare, aluzie la picioarele lor foarte scurte.

Drepnelele sunt frecvent confundate cu rândunelele și cu lăstunii, însă sunt păsări diferite față de acestea: sunt mai mari și au aripile mai înguste. Motivul pentru care drepnelele arată aproape similar cu rândunelele este evoluția convergentă – existența unor trăsături similare la specii diferite apărute ca urmare a evoluției în același tip de habitat.

Drepnelele preferă cu precădere mediul urban, unde cuibăresc în crăpăturile clădirilor înalte – aspect ce le amintește de habitatul ancestral stâncos în care au cuibărit de demult. Din acest motiv pot fi văzute cu ușurință în orașe, la înălțimi mari, săgetând aerul cu o viteză nebună, deseori în grup, scoțând țipete ascuțite și stridente.

Dintre toate păsările, drepnelele reprezintă grupul fundamental adaptat zborului ca stil de viață.

Pasărea care doarme în aer

Primul lucru pe care oamenii îl țin minte în legătură cu aceste păsări este faptul că ele se află mereu în aer. Drepnelele se hrănesc, dorm, se împerechează și își curăță penajul în zbor. Singura perioadă când nu zboară este când se află la cuib, clocind ouăle sau îngrijind puii. Au devenit niște zburătoare atât de iscusite, încât sunt unele din puținele păsări care pot dormi în zbor, ajustându-și corpul automat pentru a se menține în aer indiferent de viteza vântului.

Potrivit unor studii realizate cu ajutorul unor dispozitive, au fost cazuri de drepnele monitorizate care au stat până la 10 luni încontinuu în aer.

Puiul de drepnea, când ajunge să părăsească cuibul, are doar o singură încercare de zbor: când vine momentul potrivit, sare în gol. „Dacă reușește să zboare, supraviețuiește” declară pentru www.pressone.ro Alexandru Stahl, directorul unui centru de reabilitare din România dedicat în exclusivitate drepnelelor. El afirmă că „juvenilul plecat din cuib nu intră la cuibărit în următorii doi-trei ani, ci stă numai în aer, trăiește pe aripi. Acolo trece prin școala vieții, acolo învață jocurile de grup și acolo se împerechează. Totul se întâmplă în zbor”.

O drepnea ajunge la sol doar în cazul când are probleme grave de sănătate. Anume datorită faptului că drepneaua practic nu se atinge de pământ, are un sistem imunitar specific – lucru explicat pe larg de specialistul Alexandru Stahl. Nici picioarele nu o ajută – acestea sunt foarte scurte și nu pot fi utilizate pentru mers sau țopăit. „Drepneaua își folosește picioarele doar când se agață să intre în cuib” – declară Alexandru Stahl.

Cu ce pericole se confruntă?

Prădătorii naturali ai drepnelelor sunt păsările răpitoare precum șoimul rândunelelor (Falco subbuteo). Ocazional sunt vânate și de șoimul călător (Falco peregrinus) – o specie foarte rară la noi. Drepnelele au dezvoltat un mecanism de apărare împotriva lor – când apare un prădător, acestea se strâng în grup și îl pun pe fugă.

Evident, pisicile se numără și ele printre atacatori , dar au fost cazuri când drepnelele au fost deranjate și de păsări răpitoare de noapte, cum ar fi cucuvelele. În orice caz, soții Stahl sunt de părere că aceste păsări sunt luptătoare și nu se lasă învinse ușor.  „Drepneaua este o luptătoare. Pentru că locurile de cuibărit sunt mai puține, devin agresive între ele în perioada cuibăritului. Clădirile noi sunt acum închise ermetic, practic le distrugem drepnelelor spațiile de cuibărit. Din această cauză – am aflat dintr-un studiu prezentat la o conferință în Israel – sunt din ce în ce mai agresive în a-și proteja cuibul” – declară Alexandru Stahl.

În lume, a apărut mai nou tendința de a monta cuiburi artificiale pentru drepnele.

Ce trebuie să facem dacă găsim o drepnea la sol?

Drepneaua neagră căzută la sol indică faptul că are probleme grave. Din acest motiv, pasărea are nevoie de ajutor imediat – preferabil acordat de un specialist în domeniu. Cel mai bun lucru pe care putem să-l facem este să intrăm în legătură cu un ornitolog ce are experiență în reabilitarea drepnelelor. Membrii SPPN dețin unele cunoștințe în acest sens, dar se bazează mai mult pe ghidajul experților de la Inițiativa „Drepneaua Neagră”. De multe ori ei explică fiecărei persoane cum să procedeze cu drepneaua găsită și cum să ajungă mai rapid la Centru.

Putem să îi dăm drumul să zboare înapoi doar dacă drepneaua ne părăsește palma deschisă. Alexandru Stahl explică „O pasăre, dacă-ți pleacă din mână, trebuie să plece de bunăvoie, nu aruncată în sus. Dacă nu pleacă de bunăvoie, înseamnă că are o problemă”.

Nu trebuie să o hrănim forțat sau să-i dăm apă, căci riscăm să-i provocăm fracturi de cioc sau dislocări ale mandibulei. În plus, limba are un os foarte subțire ce îndeplinește un anumit rol în respirație – acest os se poate rupe foarte ușor la hrănirea forțată. De aceea pasărea trebuie hrănită de un specialist care stăpânește bine tehnica hrănirii. Drepneaua mănâncă numai insecte: afide, viespi fără ace, țânțari, furnici zburătoare, musculițe și molii. Vânează din zbor, îndreptându-se către pradă cu ciocul deschis încă înainte de capturare. În condiții de reabilitare aceste păsări sunt hrănite cu o specie specială de greier – Acheta domesticus – congelat la minus 20 de grade Celsius, temperatură la care mor toți paraziții. Potrivit lui Alexandru Stahl, o drepnea are nevoie zilnic de cel puțin 22 de grame de acești greieri.

Viața la centrul de reabilitare

Așa cum a fost menționat anterior, o drepnea la sol indică o problemă gravă. În aceste cazuri pasărea trebuie salvată cât mai repede și dată pe mâna unui specialist care știe cum să o ajute.

Cel mai apropiat centru de reabilitare dedicat drepnelelor se află în București și se numește Inițiativa „Drepneaua Neagră” România. Acesta este întreținut de către soții Alexandru și Mihaela Stahl – specialiști reabilitatori formați la clinica Mauerseglerklinik din Frankfurt (Germania). La ei ajung drepnelele găsite de oameni prin București și alte orașe din România. Cele mai multe vin în perioada iunie-iulie, când e sezonul puilor – atunci sunt găzduiți chiar și 100 de indivizi simultan. Păsările aflate în reabilitare sunt de obicei grupate în cutii, căci așa se simt în siguranță. De obicei acestea ajung la centru speriate și suferinde, dar se liniștesc când văd că nu sunt singure.  În plus, aceste păsări sunt foarte solidare: Mihaela Stahl a declarat că uneori pacienții aflați în stare critică sunt vizitați de alte drepnele care vin și își întind aripile peste el. „Când eliberăm un juvenil, apare din cer un adult care îl întâmpină și îl conduce spre grupul de drepnele. Acest comportament este valabil și când eliberăm un adult. De asemenea, după ce eliberăm un adult, cel rămas în aceeași cutie este trist. Între drepnele se leagă prietenii frumoase. Discută mult între ele” – susține Mihaela Stahl.

După ce se însănătoșesc, drepnelele sunt duse de către specialiști într-o cameră specială unde păsările își antrenează  zborul. Abia după ce arată că zboară fără probleme, păsările pot fi eliberate.

Zborul este esențial pentru supraviețuirea acestor păsări care doboară toate recordurile cunoscute în materie de zbor: altitudinea maximă atinsă este între 1000-3000 m și pot acoperi distanțe foarte mari în migrație. De exemplu, pentru a ajunge în Republica Moldova, drepnelele trebuie să călătorească pe o distanță de 6000 km din Africa.

Ele ajung aici cel târziu pe la mijlocul lunii aprilie, așa că, dacă ne încordăm un pic văzul și auzul pe stradă, vom fi răsplătiți cu una dintre cele mai frumoase priveliști: campioana înălțimilor zburdând la noi în oraș!

Silvia URSUL