„Păsările – culorile naturii”: Să vorbim despre drepnele

07.04.2016

Apăsați pentru a asculta podcast-ul emisiunii. Imediat sub înregistrare puteți citi integral textul emisiunii respective.

Bine v-am regăsit pe undele EcoFm, la o nouă discuție despre îndrăgitele noastre păsări! Ne sunt atât de dragi, încât de când ne ținem noi minte pe pământ, am asociat aceste ființe cu cele mai iubite simboluri umane: libertate, grație, mișcare, viață. Chiar și primăvara e reprezentată de păsări. De mici am fost învățați că păsările reprezintă un simbol al primăverii, și că revenirea acasă a păsărilor migratoare arată că primăvara e deja stăpână în țară și că în curând meleagurile noastre se vor umple de culori.

Parcurile și scuarurile se îmbogățesc cu sunete și cântece, iar în plimbările noastre pe străzile liniștite ale orașului vom putea auzi țipetele ascuțite și stridente ale drepnelelor. Cu toții le-am văzut. Sunt păsări foarte comune în oraşe, în zonele cu clădiri multe, în crăpăturile cărora își fac cuiburi. Le putem vedea săgetând aerul cu o viteză nebună, deseori în grup, pe lângă zidurile caselor.

Drepnea neagră (Apus apus). Sursă foto: www.wikipedia.org

Aceste păsări seamănă oarecum cu lăstunii de casă și rândunelele, cu toate că nu sunt înrudite taxonomic. Dar de obicei le confundăm. Au penajul maro-negricios, dar pe un fundal deschis par negre. Au aripile lungi, în formă de coasă şi o coadă uşor bifurcată. Numele lor științific, Apus apus, vine din grecescul „apodos” – fără picioare, aluzie la picioarele lor foarte scurte. Din cauza acestei adaptări anatomice, drepnelele stau foarte puțin timp, aproape deloc, pe pământ, acolo unde ar fi foarte vulnerabile la prădători și accidente. Prin urmare, drepnelele s-au deprins să petreacă foarte mult timp în aer – mai exact, întreaga viață – aterizând doar pentru a cuibări. Au devenit niște zburătoare atât de iscusite, încât sunt unele din puținele păsări care pot dormi în timp ce zboară, ajustându-și zborul automat pentru a se menține în aer indiferent de viteza vântului.

Înălțimea mare la care zboară, 3000 m, o ajunge pe cea a avioanelor, care precum știm, au la bord sateliți de poziționare, piloți și instrumente sofisticate. Drepnelele noastre nu au decât propriile lor aripi și niște abilități de zbor cu care surprind pe toată lumea. Johan Backman, un ornitolog specializat în migrație de la Universitatea Lund din Suedia, a studiat mult timp 225 de drepnele și obiceiurile lor de zbor, ajungând la concluzia că aceste păsări au niște capacități uimitoare de a-și poziționa corpul în raport cu vântul, și nu cu reperele geografice de la nivelul solului, așa cum inițial s-a crezut. Potrivit ornitologului, chiar și cele mai sofisticate avioane nu sunt în stare să își analizeze șiajusteze atât de repede poziția în raport cu vântul. Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât drepnelele sunt capabile să facă asta chiar și noaptea, dormind, la altitudini foarte mari.În anii 1950, la începuturile folosirii tehnicii radar la avioane, detectoarele de trafic identificau deseori mici puncte negre zburătoare de care habar nu aveau cam ce-ar putea fi, însă cu timpul ornitologii și-au dat seama că aceste puncte sunt de fapt drepnele care se ridică la înălțimi atât de mari pentru a scăpa de prădători și pentru a profita de turbulențele de aer mai diminuate. Deși deprinși cu recordurile de zbor ale drepnelei, ornitologii tot sunt bulversați de capacitatea acestei păsări de a înfrunta vântul și de a parcurge distanțe de mii de kilometri la înălțimi amețitoare. De exemplu, pentru a ajunge în Republica Moldova, drepnelele trebuie să călătorească pe o distanță de 6000 km din Africa. Ele ajung aici cel târziu pe la mijlocul lunii aprilie, așa că, dacă ne încordăm un pic văzul și auzul pe stradă, vom fi răsplătiți cu una dintre cele mai frumoase priveliști: campioana înălțimilor zburdând la noi în oraș!

Juvenil de drepnea neagră (Apus apus), reabilitat la Centrul Inițiativei „Drepneaua Neagră” România. Foto credit: Ana Raluca Opriș

Precum vedeți, dragi prieteni, lumea păsărilor e foarte fascinantă, mereu surprinzătoare și mereu plină de recorduri, și tot ce ne rămâne de făcut este să observăm aceste minuni care ocupă același loc sub Soare ca și noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *