Concurs de pictură: „Care-i pasărea ta preferată?”

Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (SPPN) anunță concursul de pictură cu genericul
Care-i pasărea ta preferată?”

Prin intermediul acestui concurs cu rol educativ, SPPN încurajează toți elevii, studenții și tinerii cu vârsta cuprinsă între 10 și 25 ani din Republica Moldova, pasionați de pictură și de păsările sălbatice, să exploreze și să cunoască fauna ce îi înconjoară, să-și cultive originalitatea și exprimarea artistică, și să devină mai sensibili la cerițele mediului înconjurător.

Concursul se va desfășura în perioada 25 mai  – 05 septembrie 2021.

Condiții de participare:

Lucrarea trebuie să conțină cel puțin o specie de pasăre sălbatică din Republica Moldova (pentru inspirație, recomandăm consultarea listei complete de păsări din Republica Moldova pe site-ul www.sppn.md)

Concursul se adresează exclusiv unui singur tip de artă (pictură). Nu se acceptă sculpturi sau modelaje sau alte creații artistice.

Orice tehnică de lucru este acceptată: acuarelă, guașe, creion, pastel, acrilic, desen linear, tehnica punctului, abstract, etc.

Lucrările trebuie executate pe hârtie, carton sau pânză și nu trebuie să depășească formatul A4.

Fiecare participant poate prezenta o singură lucrare.

Fiecare lucrare executată trebuie să conțină pe verso următoarele informații: denumirea lucrării, numele, prenumele și vârsta autorului, localitatea de proveniență, număr de telefon sau alte date de contact (Notă: datele personale de contact ale participanților sunt strict confidențiale și vor fi folosite doar pentru comunicarea în cadrul concursului).

Lucrările pot fi expediate cu mențiunea „Care-i pasărea ta preferată?” prin e-mail la adresa [email protected] sau prin poștă la adresa str. S. Lazo 13, MD-2004, mun. Chișinău, Republica Moldova. Atenție: lucrările urmează a fi transmise astfel încât să ajungă pe adresa organizatorului până la data de 05 septembrie 2021. Lucrările care vor ajunge mai târziu nu vor fi înregistrate în concurs.

Jurizarea lucrărilor va avea loc în intervalul 5-20 septembrie 2021 și se va baza pe următoarele criterii:

• Reproducerea fidelă a păsării ilustrate

• Respectarea genericului propus

• Originalitatea și imaginația

• Impresia artistică

• Tehnica de artă aplicată

Organizatorii își rezervă dreptul de a refuza desenele ce nu respectă condițiile concursului. Autorii lucrărilor câștigătoare vor fi contactați prin email sau telefon și vor fi invitați la ceremonia de înmânare a diplomelor de participare și a premiilor. Festivitatea va avea loc pe data de 3 octombrie 2021, în contextul Zilei Mondiale a Animalelor (4 octombrie). Locația evenimentului va fi anunțată ulterior.

Toate lucrările câștigătoare vor fi postate pe pagina de facebook SPPN, într-un album intitulat „Concursul „Care-i pasărea ta preferată?””.

Lucrările participante la concurs vor rămâne în fondul artistic al asociației obștești Societatea Pentru Protecția Pasărilor și a Naturii. SPPN își asumă dreptul de a utiliza desenele înscrise în concurs în scopuri compatibile cu activitatea organizației (mediatizare a edițiilor viitoare ale acestui concurs și crearea demateriale didactice, pliante informative, etc.).

Partenerul concursului este Societatea cu Răspundere Limitată „Vego-Mix”. Pentru orice informație și nelămurire, nu ezitați să ne contactați pe adresa de e-mail [email protected] sau pe pagina de Facebook: Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii.

Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii are misiunea de a promova protecția mediului înconjurător, în special a speciilor de păsări sălbatice, prin monitorizare științifică, eforturi de conservare și informarea publicului larg asupra importanței vieții sălbatice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *