02.03.2017
Apăsați pentru a asculta podcast-ul emisiunii. Imediat sub înregistrare puteți citi integral textul emisiunii respective.
Bufnițele, sau mai bine zis, păsările care fac parte din ordinul Strigiformes, fascinează pe majoritatea ornitologilor. Nu e neapărat să trăiești în mijlocul pădurilor pentru a vedea o bufniță. Aceste păsări, deși preferă izolare, nu sunt atât de departe de noi așa cum am crede. Multe dintre ele sunt în jurul nostru, dar pentru că sunt active noaptea, sau la crepuscul, adică înainte de răsărit și după apus, nu prea reușim să le vedem. Bufnițele pot fi mai aproape decât credem noi, poate că unele din ele ne urmăresc cu privirea lor adormită prin parcuri pe timpul zilei.
Din cele 8 specii de păsări răpitoare de noapte, adică bufnițe, din Republica Moldova, cel puțin 3 au învățat să trăiască în spațiile urbane. Traiul lor nu este ușor: multe mor lovite de mașini sau se otrăvesc din cauza pesticidelor, dar sunt atrase de disponibilitatea hranei pe timp de iarnă, în special șobolani și vrăbii. Ele obișnuiesc să ierneze în grup, se adună în zone cu temperatură constantă, unde vântul nu e chiar așa de puternic; de obicei caută arbori care-și păstrează frunzele, pentru a se ascunde pe timpul zilei. Bufnițele își pot observa cu ușurință prada de la câțiva metri distanță, din grădini sau parcele învecinate, și adoră să-și petreacă zilele în copaci înalți, bătrâni, deși, care mai îmbogățesc spațiile verzi din orașe. De îndată ce vremea se mai încălzește, pleacă în căutarea altor cuiburi unde să-și depună ouăle, de obicei cuiburi de cioară sau de coțofană. Unele se pot decide să cuibărească în scorburi izolate sau în căsuțe de lemn amplasate special pentru ele la înălțimi mari. Noaptea pleacă în căutare de hrană în zonele de câmpie din jurul orașului sau pe terenurile intravilane, pentru că acolo găsesc șoareci. Zgomotul cotidian nu le deranjează, iar pe timpul zilei se întorc în oraș. Ideea este că orașele, mici sau mari, oferă posibilități acestor păsări de a se hrăni și de a-și crește puii.
Asta este cât se poate de îmbucurător pentru un om care este pasionat de bufnițe, dar care poate are dificultăți de deplasare în afara orașului. Pentru a le găsi, este important să știm unde și când le putem vedea. Deși aceste păsări sunt mai mult active noaptea, sau pe înserate, e mai ușor pentru noi să le căutăm ziua, atunci când se adăpostesc printre ramuri pentru a ațipi. Cea mai bună perioadă este acum, cât încă n-au dat copacii în muguri, iar crengile golașe ne ajută să reperăm bufnițele mai ușor.
Astea fiind zise, ne putem porni în căutarea bufnițelor din oraș. Cea mai comună specie pe care o putem întâlni este ciuful de pădure, pe numele său latin Asio otus. Ciuful de pădure este deosebit de adaptabil. Îl găsim în zone cu pâlcuri de copaci, pe lângă terenurile deschise sau la limita dintre păduri și pajiști sau șes. Cimitirile sau parcurile mari sau Grădina Botanică reprezintă locuri foarte apreciate de această pasăre. Înainte de începerea sezonului de cuibărit, și în timpul migrației, păsările formează grupuri de 20-30 de indivizi, de obicei ocupând coronamentul unui singur arbore. La noi în Moldova, ca peste tot în Europa, cu excepția regiunii de nord a continentului, ciuful de pădure este o specie sedentară, își petrece anul într-un singur loc. Prin urmare, este una din speciile foarte comune și frecvente de bufniță, și destul de ușor de identificat. Fiind de talie mare, poate fi văzută fără prea mari strădanii. Elementul principal care caracterizează această pasăre este dat de smocurile lungi deasupra capului, care dau impresia de coarne sau de urechi. Acestea sunt de fapt două pene pe care pasărea le ridică în situații alarmante sau când e vigilentă. Deși ciuful de pădure nu este o specie periclitată, pasărea se reproduce tot mai puțin din cauza defrișărilor puternice de păduri și din cauza locuințelor umane tot mai mult construite în zonele lor de habitat. Protejarea acestei specii depinde de interzicerea tăierii perdelelor forestiere, chiar și de pe marginea drumurilor, precum și păstrarea într-o stare favorabilă de conservare a habitatelor forestiere în care specia cuibărește.
Ciuf de pădure (Asio otus). Foto: Vitalie Ajder
Ciușul (Otus scops) este o altă specie de bufniță care poate fi găsită în oraș. Spre deosebire de ciuful de pădure, ciușul migrează. Sosește la noi prin martie, și pleacă în septembrie, iar în perioada cât stă la noi poate fi auzit limpede seara prin parcuri. Preferă și ea habitatele de silvostepă, cu pâlcuri de păduri adiacente pajiștilor unde poate vâna rozătoare sau animale de talie mică. Este mult mai mică decât ciușul, având undeva până în 20 cm. E mai greu de văzut, pentru că se camuflează cu ușurință în coronamentul copacilor datorită culorii penajului său, de un gri-maroniu cu dungi negre-maronii, care imită foarte bine scoarța copacilor. Cuibărește și această pasăre în scorburi de copaci, dar ocupă și găuri din clădiri sau cuiburi abandonate ale altor specii de păsări de talie asemănătoare.
Ciuș (Otus scops). Foto: Vitalie Ajder
Și nu în ultimul rând, cucuveaua, sau pe numele ei latin Athene noctua. Despre ea v-am mai spus cu altă ocazie, însă azi voi menționa doar că o putem găsi și prin orașe. Este o pasăre sedentară, fiind legată de locul în care stă. Pasărea preferă regiunile de pădure, cu luminișuri, dar în orașe se mulțumește cu grădini care au copaci bătrâni. Ca orice bufniță, are nevoie de scorburi sau găuri pentru a căuta locuri cu ascunzișuri sau de pândă. Poate fi întâlnită și în clădiri abandonate sau adăposturi artificiale, adaptându-se ușor la traiul cu oamenii. Putem să o vedem și pe stâlpi, turnuri, turle sau streșini de case. Imaginea ei este inconfundabilă: mică, pestriță, cu o privire galbenă și pătrunzătoare, această pasăre scoate și un sunet asemănător unui mieunat mai ciudat.
Cucuvea (Athene noctua). Foto: Vitalie Ajder
Precum vedeți, orașul oferă oportunități destule pentru cei care vor să vadă bufnițele cât mai aproape. Eu vă urez tuturor succes în căutarea acestor locuri!