Birdwatching în vreme de izolare

Chiar dacă ratăm cea mai intensă perioadă a anului pentru birdwatching, este important să rămânem în siguranță, iar asta înseamnă, pentru cei mai norocoși, izolarea la domiciliu. Limitarea ieșirilor în natură ne poate afecta atât emoțional, cât și fizic. Așa că pe lângă exercițiile fizice zilnice recomandate, este de ajutor să privim pe fereastră sau să ieșim în curte pentru a rămâne conectați cu exteriorul.

…….

Cunoaștem natura chiar și din siguranța casei

Cine spune că nu vede nicio pasăre de la fereastră sau balcon înseamnă că nu a stat suficient de mult să urmărească ce se petrece în exterior. Iar acum este o ocazie ideală de a avansa în cunoștințele ornitologice, fie prin observarea unor specii noi, fie cu învățarea sunetelor specifice fiecărei păsări. Nu mică v-ar fi mirarea să aflați cu ce sunete orășenești pot fi confundate ”cântecele” graurilor (Sturnus vulgaris).

Pentru a face față avalanșei de informații și incertitudini ce predomină în această perioadă este necesar să ne canalizăm gândurile către alte direcții, în special spre activități plăcute și relaxante. Acum este un moment bun de a face ce ne doream de mult timp, iar poate pentru unii dintre voi acest lucru înseamnă aprofundarea cunoștințelor despre păsări. Pe site-ul nostru puteți găsi lista completă a speciilor de păsări din Republica Moldova, iar pe blogul Moldova Birds puteți vedea fotografiate o mare parte dintre ele, chiar pe teritoriul țării noastre.

Pentru începători însă, lăsăm mai jos lista cu speciile cele mai comune întâlnite în orașe. 

Speciile de păsări pe care le putem vedea/auzi de la fereastra casei.
Credit infografic: Laura Taftur

…….

Descoperim sunete și culori

Activitățile ce au ca rol principal păsările sunt nenumărate. Așa cum spuneam, dacă deja cunoașteți speciile de păsări din jurul casei, puteți să vă specializați în a le recunoaște după sunete. Iar asta nu înainte de a învăța denumirile științifice ale speciilor preferate și des întâlnite. Prin acest exercițiu vă asigurați cunoașterea unui limbaj universal în lumea ornitologilor, fiind foarte facil să vă referiți la denumirea în latină pentru situațiile în care cunoașteți un cetățean străin pasionat de birding, cu care vreți să schimbați idei și păreri. 

Pentru cei pasionați de artă, circulă online nenumărate exerciții de desen, cât și activități recreative și creative care au ca temă păsările. De la pictarea speciei preferate pe tricou, ghiozdan, la crearea unor figurine sau decoruri pentru casă, activitățile sunt dedicate atât adulților cât și copiilor. 

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Atelier de pictură pe pungă textilă. Foto: Laura Taftur

…….

Observații ornitologice de acasă, simultan în toată lumea

Dacă pare greu de crezut că vom observa multe păsări de acasă, anul acesta Ziua Internațională  a Păsărilor s-a desfășurat de acasă în fiecare țară participantă. Noi am lansat aceeași provocare și am urmat exemplul celorlalte țări, înregistrând speciile observate din balcon, din curte sau din apropierea locuinței.

Postare Facebook de Ziua Internațională a Păsărilor.

Acum urmează să aplicați și voi exercițiul și să îi îndemnați și pe cei din jur să facă la fel.  Noi așteptăm cu drag imagini cu activitățile voastre, specii noi pe care le-ați fotografiat, sau, pur si simplu, să ne spuneți cum v-ați îmbogățit cunoștințele ornitologice în timp ce ați stat izolați. Așteptăm mesaje în comentarii sau pe pagina noastra de Facebook.

Autor: Laura Taftur

…….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *